Web Analytics

articol scris joi, 08 noiembrie 2018

Exclusiv! Detalii neştiute din cazul poliţistului sinucigaş

# „Când ucizi şi copilul, e act de răzbunare. Vrei ca moartea să doară pe altcineva”.  Aceasta e una dintre concluziile trase de prim-procurorul Marius Ștefan, care îl cunoștea personal pe tânărul ofițer de la BCCO

Tragedia de la Piteşti a lansat în spaţiul public zeci de întrebări legate de motivele care l-au împins pe tânărul poliţist de la Crimă Organizată să-şi împuşte copilul şi, mai apoi, să se sinucidă. Întrebarea e cum de nimeni nu şi-a dat seama cât de afectat emoțional și psihic este sau cum un om capabil de astfel de fapte a putut trece, anterior, de testele psihologice. În ciuda explicaţiilor şi zvonurilor vehiculate în cele câteva zile de la nenorocirea care a distrus două familii și a biletelor de adio lăsate în urmă, puse cap la cap, faptele continuă să şocheze.

Scenariul crimei urmate de sinucidere a fost premeditat încă de vineri

„Nu a avut nicio misiune în seara respectivă, ceea ce ne conduce cu gândul că a premeditat săvârșirea faptei, pentru că a plecat cu pistolul. Ei (polițiștii BCCO) au dreptul de a deține arme. Teoretic, le pot deține și acasă, numai că acolo trebuie să le păstreze în anumite condiții. De cele mai multe ori aleg să depoziteze aceste arme la IPJ, dar le pot lua, în baza unui bilet, pentru escortă – de exemplu pentru a conduce o persoană reținută, un martor, dintr-un județ în alt județ, când, da, au nevoie de armă. Marius Franțescu a luat pistolul vineri seara, fără ca arma să-i fie necesară în interes de serviciu, justificând că avea o escortă. O să stabilim în mod oficial, dar, din informațiile noastre, se pare că nu avea de efectuat o asemenea activitate, ceea ce ne face să credem că a premeditat faptele…”, precizează pentru ”Jurnal de Argeș” Marius Ștefan, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Succint, în ziua tragediei, lucrurile s-au derulat în mod obișnuit.
Fosta soţie a ofiţerului, Alina Lăudatu, i-a dus bărbatului copilul în vârstă de trei ani şi şase luni, urmând să-l ia după prânz.
„Mama îl dusese de dimineață, conform programului înțelegerii cu privire la dreptul la vizită. Mai târziu, l-a sunat. El nu i-a mai răspuns la telefon. Fosta soție s-a dus la ușă, dar nici acolo nu i-a răspuns. A început să sune din fața ușii și acolo a auzit telefonul în interior. În acele momente începi să te gândești probabil la ce e mai rău…” mai spune prim-procurorul Marius Ștefan.
Femeia a sunat la 112. Echipajul de intervenție a intrat în apartament prin balcon… Înăuntru, o imagine de coșmar. Pereții plini de sânge, bilete de adio, tatăl și fiul, morți, unul lângă altul, împușcați în cap.
„Nu am avut nicio îndoială în legătură cu faptul că a fost vorba de o sinucidere, luând arma de seara și recurgând la gest a doua zi… ”, spune tot prim-procurorul.
Varianta alternativă, potrivit căreia micuțul s-ar fi împuşcat accidental cu pistolul tatălui, sau uciderea din greşeală de către bărbat a copilului, urmată de sinucidere, este exclusă.
„Nu putem stabili în acest moment dacă băiețelul era treaz sau dormea când a fost împușcat, noi l-am găsit în poziție laterală. Poziția în care a fost găsit copilul și faptul că pentru uciderea lui a fost folosită o pernă, adică focul de armă a fost tras prin pernă, exclud această posibilitate. În momentul în care se întâmplă accidental, perna nu-și are locul. În plus, au existat mai multe bilete de adio în care a încercat să lase un mesaj pentru apropiați, să-și justifice oarecum gestul. E vorba de probleme personale, în niciun caz legate de profesia de polițist”, mai spune prim-procurorul. Ambele împușcături au fost făcute cu pistolul din dotare, în care anchetatorii au mai găsit 15 gloanțe.
„Focul a fost tras, în ambele cazuri, în cap. Dacă la copil focul a fost tras printr-o pernă și a mai fost amortizat, în cazul lui (Marius Franțescu) lovitura a fost mai devastatoare, pentru că și-a lipit pistolul de tâmplă. N-au fost decât două focuri de armă, pentru că am găsit celelalte gloanțe în încărcător. Din 17, câte au fost în total, 14 le-am găsit în încărcător, iar unul plecase pe țeavă, probabil din recul. El a folosit efectiv două, câte unul pentru fiecare”, mai spune procurorul.

„L-a pus ca să nu-l vadă”

Un alt zvon care a circulat în cele patru zile de la tragedie a fost acela că micuțul ar fi fost găsit înfășurat într-un sac.
„Nu era un sac, ci un suport în care se poartă copiii, gen plasă. Noi am găsit acel obiect peste picioarele micuțului, mă gândesc că l-a pus ca să nu-l vadă… Probabil din acest motiv a folosit și perna”, mai spune prim-procurorul. Singurul produs alcoolic găsit în locuința polițistului era o sticlă cu vin, consumată parțial.
„Am văzut în presă că s-a vehiculat ideea potrivit căreia au fost găsite mai multe sticle cu băuturi alcoolice. În realitate, nu a fost găsită decât o sticlă cu vin, din care se consumase cam jumătate. S-a efectuat procedura şi pentru celelalte analize, toxicologice, pentru a se stabili un eventual consum de substanțe psihotrope”, completează Marius Ștefan.

„Părea echilibrat, mereu cu zâmbetul pe buze”

O altă speculație vehiculată generos în aceste zile a fost aceea că polițistul Marius Franțescu ar fi amenințat că se sinucide.
„Noi nu avem informații care să confirme acest lucru. E șocant, pentru că nimeni nu se aștepta la așa ceva din partea lui, sincer! Părea echilibrat, mereu cu zâmbetul pe buze, implicat în activitatea de cercetare penală, în condițiile în care desfășurase activități, acțiuni, cum le spunem noi, chiar în săptămâna respectivă și avea planuri să mai desfășoare activități investigative săptămâna aceasta”, mai spune prim-procurorul Marius Ștefan.

„Ultima dată l-am văzut chiar săptămâna trecută. Nu părea să fie tulburat”

L-a cunoscut personal pe ofițerul Marius Franțescu, iar tragedia de sâmbătă l-a cutremurat, așa cum i-a cutremurat, de altfel, pe toți colegii săi şi pe cei care l-au cunoscut.
„Eu am lucrat foarte bine cu el, în 2014, la DIICOT. Niciodată nu l-am simțit tulburat. Profesional, nu aveam ce să-i reproșez. Cred că ultima dată l-am văzut chiar săptămâna trecută, marți, câteva minute. Coboram scările, m-am întâlnit cu el, l-am salutat și atât. Nu părea să fie tulburat… De fapt, nimeni nu și-a dat seama și, la modul cum s-a comportat el, nu cred că cineva putea să-și dea seama, cel puțin la serviciu”, mai spune Marius Ştefan.

„Nu ştim cum de a clacat în asemenea mod”

Chiar dacă de neînţeles, ipoteza potrivit căreia decizia poliţistului ar avea legătură cu divorţul şi ar fi fost gândită ca o răzbunare pare cea mai plauzibilă.
“Nu știu exact când s-a pronunțat divorțul, dar a început de mai mult timp… Fapta este tragică… De cele mai multe ori, în astfel de situații, când ucizi și copilul, e un act de răzbunare. Vrei ca moartea să doară pe altcineva. Altfel, nu avea motiv să-și ucidă copilul. Din ce am înțeles de la colegi, își iubea foarte mult băieţelul… Le arăta filmulețe cu el, vorbea tot timpul despre el. De asta a fost șocant, mai ales că nu părea genul dezinteresat. Nu știm cum de a clacat în asemenea mod încât și-a ucis copilul pe care-l iubea”, mai spune Marius Ștefan.

„Acest declic poate surveni şi la câteva ore după ce ai trecut printr-un test de genul ăsta”

Cât despre testele psihologice trecute cu brio de polițist la începutul anului, procurorul a declarat: „Este problema IGPR-ului, a IPJ-ului, dar acestea sunt teste psihologice standard. Din ce am constatat din activitate, până la urmă, acest declic poate surveni și la câteva ore după ce ai trecut printr-un test de genul ăsta. Mintea umană este destul de complexă. Nu știi ce declanșează. Sunt oameni care-și controlează stările emoționale. Nu ai cum să vezi… Era cu zâmbetul pe buze, aia e problema… Nu s-ar fi constatat în ultima perioadă că ar fi fost depresiv sau măcar îngândurat. Dar gândiți-vă că poate noi nu știam cu adevărat, pentru că, repet, toți au fost șocați când au aflat: „Cum, Franțescu?!”. Pentru că, spun încă odată, părea foarte echilibrat.

Distribuie!

0 Comentarii

Primăria Budeasa angajează. Care sunt posturile

O nouă oportunitate de angajare, primăria comunei Budeasa organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de muncitor calificat în cadrul […] Citește!

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru […] Citește!

Ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând de sâmbătă 

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 […] Citește!

Șase persoane audiate de polițiștii din Prahova, după ce o fată de 14 ani ar fi fost violată, apoi constrânsă să își retragă plângerea

Polițiștii au făcut șase percheziții domiciliare în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, din județul Prahova, într-un dosar penal care […] Citește!

Ilie Bolojan respinge declarațiile președintelui Nicușor Dan legate de TVA: ”Nu i-am promis președintelui că nu va crește TVA”

Fostul premier Ilie Bolojan a respins miercuri într-o declarație pentru G4Media afirmația președintelui Nicușor Dan, care a spus marți că, […] Citește!

Recital de pian la Pitești, cu Teea-Maria Tarnovețchi

Filarmonica Pitești anunță că organizează vineri, 13 noiembrie, la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral de pian susținut de […] Citește!

(Video). ISU Argeș: Exercițiu în Tunelul rutier – A1 București-Sibiu

Miercuri, 11 noiembrie 2026, în Tunelul Rutier - Autostrada A1 București-Sibiu, situat pe raza comunei Tigveni, județul Argeș, a avut […] Citește!

Concediere masivă la fabrica Yildiz de la Oarja! 175 salariaţi, puşi pe liber de la 1 noiembrie

În fabrică mai lucrează 60 de oameni – spune Nicolae Bădescu, directorul AJOFM Argeș Yildiz Entegre România, fabrica turcilor de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete