Web Analytics

articol scris joi, 24 octombrie 2024

Evocare istorică la Complexul Memorial de Război Mateiaş

Pentru a sărbători 40 de ani de la inaugurarea Complexului Memorial de Război Valea Mare Pravăț, cunoscut sub numele de Mausoleul Mateiaș, Asociația „Organizația Județeană Argeș Basarab I” a C.M.R.R a desfășurat o activitate comemorativă a luptelor și eroilor din Primul Război Mondial în ziua de 25 septembrie a.c., în cadrul unei excursii tematice, pe itinerariul Pitești-Câmpulung-Mateiaș-Nămăiești.

Coordonatorul activității a fost col. rtg. Ion Catinca. Acesta a instalat stația de amplificare pe esplanada Complexului Memorial de Război și a deschis evenimentul comemorativ de cinstire a eroilor, a constructorilor și a Armatei Române.
I-a oferit microfonul prof. dr. Constantin Vărășcanu, prim vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Argeș, care a vorbit despre cele două etape distinctive de construcție a Mausoleului (1928-1935) și de extindere a acestuia (1979-1984), când s-a transformat în Complex Memorial de Război prin construirea scărilor monumentale, a sălilor de muzeu, clădirea fiind decorată cu un mare basorelief cu scene de luptă, opera sculptorului câmpulungean Radu Adrian.
Mausoleul Mateiaș a fost ridicat din inițiativa filialei locale „Cultul Eroilor”, în anii 1928-1935. Osuarul monumentului adăpostește peste 400 de soldați și ofițeri, iar pe plăcile de marmură sunt inscripționate numele a peste 2100 de eroi.

Refacerea și extinderea monumentului, afectat de seismul din 1977, s-a datorat unor oameni cu spririt civic și patriotic, precum prof. univ. dr. Petre Popa, istoric aflat pe atunci în fruntea culturii argeșene, precum și Ion Sârbu, liderul politic de atunci al județului, al cărui tată a luptat în acești munți.
Profesorul Vărășcanu a evocat luptele din zona Muntelui Mateiaș, începute în ziua de 25 septembrie 1916, subliniind rezistența eroică a „Grupului Nămăiești” (diviziile 22 și 12), condus de generalul Traian Găiseanu, care, pe 16 noiembrie 1916 a primit ordin de retragere spre Târgoviște, fără înfrângere din partea inamicului.
Profesorul poet Constantin Vărășcanu a recitat versuri închinate Eroilor de la Mateiaș. Col. rtg. Ion Catinca a oferit muzeului o Diplomă Aniversară și o medalie din partea Asociației. A fost depusă o coroană de flori și s-a vizitat Muzeul Complexului Memorial de Război, unde ghidul a adus explicații prețioase.

Citește și Serviciul sanitar în timp de război, pe Mateiaș

La Mateiaş

Sub cer de plumb, la Mateiaș
Cu plumbi istoria se scrie
Și sânge brav de la ostași,
Căzuți în toamna cenușie.

Sub cer de plumb, pe munți de plumb,
Legenda focului e vie;
Alpin Mausoleu de plumb
Deschide porți în veșnicie.

Cartea Eroilor

În anii Marelui Război,
Și-au revărsat pentru vecie
Tăcute lacrimi de eroi,
Udând bujori cu apă vie.

În anii Marelui Război,
Ploua cu sânge de ostaș,
Știuți și neștiuți eroi,
Pe Sfântul Munte Mateiaș.

În anii Marelui Război,
Vitejii plaiului de dor
Treceau în cartea de Eroi,
Cu sângele nemuritor.
24 septembrie 2024
Constantin Vărăşcanu

Citește și Expoziţie la Mateiaş despre eroii de la Mateiaş

Citește și Mausoleul Mateiaş intră în era digitală

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Trei vaci, diagnosticate cu rabie în Suceava. Zece persoane au fost vaccinate de urgență

Alertă sanitar-veterinară în județul Suceava, după confirmarea a trei cazuri de rabie la bovine din două gospodării, în comunele Vulturești […] Citește!

24 de trenuri Regio Călători, suspendate din cauza datoriilor către CFR. Ce rute sunt afectate

24 de trenuri operate de compania privată Regio Călători au fost suspendate începând de joi, 5 noiembrie 2026, din cauza […] Citește!

Judecătorul care l-a condamnat pe Daniel Chițoiu a demisionat din conducerea Curții de Apel Pitești

Judecătorul Costin Andrei Stancu, unul dintre magistrații sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în urma condamnării lui Daniel Chițoiu […] Citește!

Update-Argeș. Rețineri și arestări după destructurarea unui grup infracțional organizat

IPJ Argeș a revenit cu informații după cele 65 de percheziții domiciliare efectuate, marți, 3 noiembrie, de polițiștii Brigăzii de […] Citește!

Un câmpulungean, în vizorul polițiștilor pentru transporturi de lemne cu destinații fictive

Un bărbat de 51 de ani, din Câmpulung, este cercetat într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul silvic, după ce […] Citește!

Video-Argeș. Percheziții și audieri în dosare de evaziune fiscală și înșelăciune

Vineri, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă […] Citește!

Concert emoționant de colinde la Pitești, cu Lorelai Moșneguțu. Donațiile ajută persoanele cu dizabilități

Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș organizează un concert caritabil de pricesne și […] Citește!

Video-Pitești. Percheziții ale polițiștilor de la Arme. Ce au descoperit

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete