Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, organizează Caravana OFA, ediția a V-a, o serie de conferințe regionale dedicate mediului antreprenorial, sub tema „Leadership antreprenorial și inovare pentru o economie sustenabilă 2026–2030”.
Ultimul eveniment din cadrul Caravanei OFA va avea loc la Pitesti, în data de 24 septembrie 2026, la Hotel Ramada – Sala Diamond Ballroom, începând cu ora 09:30, și va aduce alături antreprenori, manageri, reprezentanți ai instituțiilor publice, structuri patronale, parteneri strategici, profesioniști și actori relevanți ai ecosistemului economic local.
Ediția din acest an se desfășoară într-un context european important, marcat de negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2028–2034, bugetul care va influența direcțiile de finanțare, investiții și dezvoltare ale României în următorul deceniu.
Conferința de la Pitesti va aduce în prim-plan teme strategice privind viitoarea perioadă de programare europeană, impactul noilor reguli asupra regiunilor de dezvoltare, viitorul Fond European pentru Competitivitate, finanțarea ecosistemelor economice și rolul regiunilor în identificarea sectoarelor cu potențial de creștere, investiții și competitivitate.
Totodată, evenimentul va aborda teme aplicate pentru antreprenori și IMM-uri, conectate la activitatea de zi cu zi a mediului de business: predictibilitate fiscală, sănătate financiară, acces la finanțare, gestionarea cash-flow-ului, conformarea în relația cu autoritățile, capitalul uman, digitalizarea, eficientizarea proceselor, leadershipul sustenabil și maturitatea organizațională.
Printre speakerii de la Pitești, se numără și cunoscuta femeie de afaceri Florina Vuței, proprietara și fondatoarea brandului de cofetării „Un băiat și o fată”.
M.S.




























0 Comentarii