Web Analytics
scris joi, 02.07.2020

Europenele de kaiac-canoe sprint, de la Bascov – reprogramate!

Boardul Asociaţiei Europene de Canoe (ECA) a decis să reprogrameze marea majoritate a competiţiilor din acest an din cauza pandemiei de COVID-19, astfel că Europenele de kaiac-canoe sprint, de la Bascov, vor avea loc în perioada 15-18 octombrie, potrivit site-ului organizaţiei.

Europenele de kaiac-canoe sprint, de la Bascov – reprogramate!

Iniţial, competiţia de la Bascov era programată în perioada 4-7 iunie.

‘Europenele de la Bascov vor avea loc fie cu două săptămâni înainte de Mondialele de la Szeged, fie după. Deci ori vor fi la început de septembrie, ori la început de octombrie. Nouă ne-ar conveni în octombrie”, declara la începutul lunii iunie, preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, Ioan Bîrlădeanu.

Campionatele Europene de slalom, prevăzute iniţial în mai, la Londra, au fost anulate, iar federaţia cehă s-a oferit să le organizeze în septembrie, iar ECA a acceptat, astfel încât competiţia va avea loc la Praga, între 18 şi 20 septembrie.

Europenele de slalom la juniori şi Under-23 ar urma să aibă loc la Cracovia (Polonia), în perioada 1-4 octombrie, în timp ce Europenele de sprint juniori şi U23, de la Moscova, nu sunt confirmate deocamdată având în vedere situaţia dificilă din Rusia.

Campionatele Europene de maraton de la Budapesta se vor desfăşura în perioada 1-4 octombrie.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...