Web Analytics
scris duminică, 16.10.2022

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost ales vicepreşedinte al PES

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni la Congresul desfăşurat la Berlin la finalul acestei săptămâni, a informat, astăzi, PSD, potrivit Agerpres.

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost ales vicepreşedinte al PES

Citește și: Profesor de la Teiuleanu, acuzat că a agresat sexual o elevă. Poliția și Inspectoratul Școlar au demarat anchete

„Am avut onoarea să fiu ales, în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Berlin, în funcţia de vicepreşedinte la nivel european al PES, în perspectiva alegerilor europene din anul 2024. Este o reuşită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă la nivelul familiei social-democrate europene. Doresc să-i mulţumesc pentru sprijin şi încredere preşedintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană şi contează astăzi, cu adevărat, în plan european. Sunt mândru să mă alătur unei echipe puternice, conduse de noul nostru lider, fostul premier suedez Stefan Lofven, de prim-vicepreşedintele Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, şi de secretarul general, deputatul german Achim Post, cărora le mulţumesc pentru susţinere şi împreună cu care ne propunem câştigarea alegerilor europene din 2024”, a afirmat Negrescu.

Potrivit acestuia, sprijinul pentru România este dovedit şi prin includerea, în rezoluţia aprobată în cadrul Congresului PES, a solicitării ca România să fie primită în spaţiul Schengen.

„Împreună cu mii de militanţi din Partidul Social Democrat şi cu colegii mei din PES activists România, cărora le mulţumesc pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului, contribuim de aproape 16 ani la construcţia unei voci puternice a social-democraţiei româneşti în plan european, milităm pentru o participare mai activă la dezbaterile internaţionale şi doctrinare şi la popularizarea activităţii Partidului Socialiştilor Europeni şi a familiei noastre politice în România. Reuşita noastră se datorează tuturor celor care au crezut, în cele mai dificile momente, că nu trebuie să abandonăm valorile social-democrate europene, ci să luptăm pentru mai multă influenţă a României în plan european”, a spus vicepreşedintele socialiştilor europeni Victor Negrescu.

Citește și: „Călugărul-amant” şi banii pentru schitul inexistent de la Cetăţeni

În marja Congresului PES, delegaţia PSD, condusă de preşedintele Marcel Ciolacu, a avut o serie de întâlniri pentru a discuta despre aderarea României la spaţiul Schengen şi cooperarea bilaterală şi politică cu mai mulţi lideri europeni printre care cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, premierul Finlandei, Sanna Marin, premierul Portugaliei, Antonio Costa, comisarii Ylva Johansson şi Frans Timmermans şi noul preşedinte al PES, Stefan Lofven.

În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat şi o rezoluţie pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului de eurodeputatul Victor Negrescu.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Caleidoscop

Începuturile fotbalului în Argeş datează din 1915 Primele mărturii legate de apariţia fotbalului...

Ultimele articole

Caleidoscop

Începuturile fotbalului în Argeş datează din 1915 Primele mărturii legate de apariţia fotbalului...

Adrian Dumbravă

Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean Argeș, a primit din partea Înaltpreasfințitului...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită