Web Analytics

articol scris marți, 04 august 2026

Europa riscă un nou val de scumpiri la alimente, dar România are un avantaj neașteptat în plină secetă

Valurile repetate de caniculă, seceta și incendiile de vegetație afectează tot mai puternic agricultura europeană, iar specialiștii avertizează că efectele s-ar putea vedea în perioada următoare și în prețurile alimentelor. Culturile de cereale, legume, măsline și struguri pentru vin înregistrează pierderi importante în mai multe state, în timp ce România se numără printre puținele țări care ar putea avea recolte mai bune decât în anii anteriori, potrivit unei analize publicate de The Guardian.

În Franța, producătorii de legume estimează că mii de tone de salată, morcovi, ceapă, usturoi și praz au fost compromise din cauza temperaturilor extreme și a lipsei precipitațiilor. Tot acolo, viticultorii din regiunile Champagne, Bordeaux și Burgundia se confruntă cu o maturare accelerată a strugurilor, iar recolta ar putea fi mai mică decât anul trecut.

Presiuni apar și pe piața uleiului de măsline. Incendiile și seceta au afectat plantații din Grecia, Italia și Portugalia, iar în Spania, cel mai mare producător european, lipsa apei reduce perspectivele pentru viitoarea recoltă. Specialiștii avertizează că, dacă fenomenele extreme vor continua, prețurile uleiului de măsline ar putea crește din nou în această toamnă.

Comisia Europeană și-a redus deja estimările pentru mai multe culturi importante, anticipând scăderi ale producției de floarea-soarelui, porumb, cartofi și soia. În Spania, recolta de cereale este estimată cu milioane de tone sub nivelurile anterioare.

În acest context, România apare ca una dintre excepțiile din agricultura europeană. După mai mulți ani marcați de secetă, precipitațiile au favorizat dezvoltarea culturilor, iar estimările pentru porumb indică o producție de aproximativ 8,2 milioane de tone, peste nivelurile prognozate anterior. O recoltă mai bună ar putea întări poziția României pe piața regională a cerealelor, însă specialiștii avertizează că efectele scăderii producției din alte state europene pot influența în continuare prețurile alimentelor și pe piața locală.

Citește și: A adormit pe un colac și s-a trezit în pericol pe Dunăre. Intervenție de urgență pentru salvarea unui cetățean sârb

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Daniel Bîrligea, OUT din cantonament înainte de România – Suedia

Naționala României a rămas fără atacant înainte de meciul cu Suedia. Daniel Bîrligea s-a accidentat și a părăsit cantonamentul „tricolor”. […] Citește!

Suedia are probleme serioase înaintea returului cu România

România va primi vizita Suediei, luni, 5 octombrie, de la ora 21:45, pe ”Arena Națională”, în etapa a patra din […] Citește!

FC Argeş Basketball, debut cu dreptul în noul sezon

Într-un meci cu final dramatic, FC Argeş Basketball a început noul sezon competiţuional cu o victorie, acasă, contra CSU Sibiu, […] Citește!

FC Argeș – CSM Slatina 0-0

Al doilea amical al pauzei internaționale s-a încheiat fără goluri pentru FC Argeş, după un meci foarte echilibrat cu liderul […] Citește!

Cosmin Contra, discurs vehement la adresa „tricolorilor” : „Cea mai slabă națională”

Cosmin Contra a criticat dur prestația "tricolorilor" din duelul cu Polonia, scor 0-6. Fostul selecționer al României a numit actuala […] Citește!

Controale ANPC cu amenzi de peste 4,8 milioane de lei. Produse de 250.000 de lei, retrase definitiv de la comercializare

Controalele desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în perioada 28 septembrie – 2 octombrie s-au încheiat cu amenzi de […] Citește!

Incendiul din Retezat mobilizează autoritățile: acces restricționat, drone și utilaje grele în Valea Buta

Autoritățile din Hunedoara au aprobat sâmbătă un plan special de intervenție pentru incendiul de fond forestier din zona Valea Buta, […] Citește!

Fostul internațional Florin Răducioiu s-a căsătorit cu Andreea Albăstroiu, la un an după despărțire

Fostul mare internațional român Florin Răducioiu, în vârstă de 56 de ani, s-a căsătorit civil sâmbătă, 3 octombrie, cu Andreea […] Citește!

Trei intervenții simultane în munții din Sibiu: turiști răniți la Bâlea, Măgura și cabana Negoiu

Salvamontiștii din Sibiu au fost mobilizați sâmbătă în trei misiuni desfășurate în același timp, în zonele Bâlea, Măgura și cabana […] Citește!

Două cutremure în mai puțin de două ore în zona Vrancea. Cel mai puternic a avut magnitudinea 3,5

Două cutremure s-au produs sâmbătă dimineața în zona seismică Vrancea, la mai puțin de două ore distanță. Cel mai puternic […] Citește!

Sindicatele cer salariu minim de 5.000 de lei din 2027

Sindicatele cer majorarea salariului minim la 5.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2027, argumentând că scumpirile din ultimul […] Citește!

Două mașini furate și conduse fără permis: adolescent de 16 ani din Maramureș, arestat preventiv

Un adolescent de 16 ani din Târgu Lăpuș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectat că ar […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

Despre vremuri triste, cu sărbători pentru alegători

Din ediția tipărită

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!