Născut în oraşul Topliţa, judeţul Harghita, la 20 octombrie 1894, Dumitru, viitorul episcop Emilian a fost al şaselea din cei doisprezece copii ai familiei Dumitru Antal şi ai Ilenei, fostă Cristea, soră cu Miron Cristea, viitorul patriarh al României. După terminarea şcolii primare, protagonistul nostru continuă studiile la Braşov şi Năsăud. Datorită înclinaţiilor spre cele sfinte, după terminarea studiilor liceale, se înscrie la Facultatea de Teologie din Sibiu, pe care o va absolvi în anul 1916. După 2 ani teologul urmează şi cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Budapesta.
A fost inspector general în Ministerul Cultelor
Sfârşitul Primului Război Mondial a adus schimbări majore şi în viaţa tânărului Antal, care a refuzat înapoierea la Budapesta pentru a-şi termina studiile şi se angajează în cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, la Departamentul Ocrotirilor Sociale. Aici nu a stat foarte mult, căci datorită competenţelor sale deosebite, a fost numit director al Regionalei societăţii pentru ajutorarea orfanilor de război. La 27 octombrie 1924 este hirotonit diacon, iar la 15 noiembrie, în acelaşi an, preot, devenind imediat protopop de Reghin. După o scurtă perioadă preotul Dumitru Antal se transferă la Cluj, unde episcopul Nicolae Ivan al Clujului îl numeşte în funcţia de revizor eparhial, post ocupat din 1927 până în 1933. Tot la Cluj, este însărcinat şi cu responsabilităţi în ceea ce priveşte editarea revistei „Renaşterea”. În anul 1933, Dumitru Antal părăseşte Ardealul mutându-se în capitala ţării, la solicitarea patriarhului Miron Cristea, unchiul său. În Bucureşti pentru început ocupă postul de preot paroh la Biserica Bradu-Boteanu, unde a funcţionat până în anul 1938, când i se încredinţează funcţia de inspector general în Ministerul Cultelor. Odată ajuns în Bucureşti, se părea că viaţa preotului Dumitru Antal va fi una frumoasă, încununată şi de o carieră demnă de pregătirea sa. La puţin timp însă de la mutarea în capitală, potrivit mărturisirilor sale, au apărut o serie de probleme familiale care îl fac să ia o decizie înţeleaptă şi morală: intră în cinul monahal.
În anii celui de-al doilea război mondial a condus Eparhia Argeşului
Viaţa sa duhovnicească remarcabilă, nevoile stringente ale Bisericii, dar şi pregătirea sa deosebită, l-au determinat pe mitropolitul Visarion Puiu să-l propună ca episcop-vicar al Mitropoliei Bucovinei. Hirotonia a avut loc pe 6 decembrie 1938 în Catedrala patriarhală, oficiind patriarhul Miron şi alţi doi episcopi. Neaşteptatul sfârşit pământesc al patriarhului Miron Cristea a făcut ca Emilian Antal să nu mai ajungă la ascultarea pentru care a şi fost hirotonit. Pentru început, arhiereul Emilian primeşte împuterniciri ce ţineau de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În acest timp, Eparhia Argeşului rămăsese fără chiriarh din vara lui 1940, când titularul ei, episcopul Grigorie Leu, a fost transferat la Huşi. Timp de un an de zile, scaunul episcopal a fost ocupat de Dionisie Erhan. După 1940, Emilian este trimis la Argeş, fiind numit delegat cu titlu provizoriu de către patriarh pentru conducerea eparhiei, unde păstoreşte până în ianuarie 1944, când este ales un episcop titular. În aceste condiţii, Antal se retrage la Mănăstirea Cernica timp de un an, unde este numit stareţ, între iunie 1944 şi martie 1945, când a fost numit Locotenent de Mitropolit al Bucovinei. Această funcţie a ocupat-o până în anul 1948 când debarcarea din scaunul mitropolitan a arhiereului Emilian fusese deja pregătită în ascuns.
Urmărit de Securitate
În aceste condiţii, Antal se mută la Bucureşti, unde mai participă o vreme la lucrările Sfântului Sinod, în calitate de raportor al Comisiei pentru învăţământ din cadrul forului legiuitor al Bisericii Ortodoxe Române. Şederea în capitală nu era prea bine văzută de autorităţile comuniste. Era în plină desfăşurare reorganizarea monahismului şi a învăţământului teologic. De aceea a fost numit profesor la Seminarul de la Neamţ, unde în mai 1949 a devenit director al acestei şcoli teologice pentru scurt timp. Chiar dacă era apreciat ca profesor şi ca director de către colegii de cancelarie, cât şi de seminarişti, autorităţile politice, prin Direcţia Regională a Securităţii Poporului, continuă să-l urmărească întocmind mincinoase rapoarte prin care să-l incrimineze de „atac la regimul democratic”. În consecinţă, s-a luat măsura mutării la Mănăstirea Cozia, unde, din notele informative ale Securităţii, deducem că nu s-a încetat urmărirea. Anul 1952 avea să aducă o schimbare în viaţa arhiereului Emilian, prin transferul la Mănăstirea Topliţa şi înscăunarea la 19 august ca stareţ al acestei mănăstiri, ctitorie a unchiului său, patriarhul Miron. La 15 iunie 1971, la vârsta de 77 de ani, Emilian Antal a trecut la cele veşnice împăcat cu sine şi cu lumea.
M.I.
0 Comentarii