Web Analytics

Epic! Cum a ratat Mărăşoiu şansa să fie validat deputat săptămâna asta

de | 28.10.2020 11:19 | Culise

După eșecul epic la alegerile pentru Primăria Călinești, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Dorin Mărășoiu, a anunțat pe pagina de facebook că se retrage din viața politică. Probabil pentru a-și linge rănile sau pentru a reflecta în tihnă, unde și cum a greșit. Iar marea lui greșeală rămâne faptul că s-a certat cu foștii colegi din PSD Argeș. Mai direct spus, Dorin a dat vrabia din mână pe cioara de pe gard. Și spunem asta fiindcă zilele astea, chiar săptămâna asta, putea fi validat ca deputat de Argeș. Nu, nu e nicio glumă! Pentru că pe listele PSD Argeș a devenit eligibil pentru mandatul de deputat, cât a mai rămas din el în actuala legislatură, inclusiv locul 10 de pe lista depusă și validată la alegerile din 2016. Ei bine, Mărășoiu se afla pe locul 9 pe lista PSD. Iar după ce deputatul Nicolae Velcea (locul 6 pe listă) a devenit primar la Ștefănești, urma să fie validat ca deputat locul 7, Daniel Stancu de la Costești. Însă acesta a renunțat deoarece e consilier local și va deveni viceprimar PSD la Costești în zilele următoare. La fel, a renunțat și locul 8 de pe lista PSD, Marius Pârvu, care a preferat să rămână consilier județean pentru următorii patru ani, decât deputat pentru încă o lună și ceva. Urma locul 9 pe listă, adică Mărășoiu, numai că acesta nu mai e membru PSD și așa a ratat șansa să aibă un post de deputat în CV. Finalmente, va ajunge deputat de Argeș cel plasat pe locul 10, pensionarul Marinică Preda, consilier local la Pitești.
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii