Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti a organizat la începutul acestei săptămâni, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş, lansarea volumului al IV-lea al Enciclopediei Argeşului şi Muscelului. Demn de reținut că lucrarea cuprinde patru volume, primul fiind elaborat de Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, cel de-al doilea de Biblioteca Universităţii de Stat din Piteşti, cel de-al treilea de Muzeul Judeţean Argeş şi cel de-al patrulea de către Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, sub egida Consiliului Judeţean Argeş, a Universității Pitești, Consiliului Local Piteşti şi Clubului Enciclopediştilor din Argeş-Muscel. În aceste volume sunt evidenţiate personalităţi – figuri emblematice, originare din Argeş și Muscel, oameni de seamă integraţi zonei prin activitate relevantă, proprietăţi, implicare comunitară, forme de relief, structuri administrative, instituţii publice, repere economice, politice, edilitare, ştiinţifice, didactice, culturale, religioase, medicale și sportive, mijloace media, genealogii, asociaţii obşteşti, precum și alte informaţii de interes general sau particular.
Acest proiect realizat pe bază de voluntariat s-a lansat pe 5 octombrie 2006, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş şi reprezintă iniţiativa coordonatorului ştiinţific, prof. univ. dr. Petre Popa, istoric, susţinut îndeaproape de redactorii responsabili, așa cum ar fi dr. Octavian Mihail Sachelarie, dr. Ileana Bălan, dr. Spiridon Cristocea sau dr. Filofteia Pally, redactori de specialitate, tehnoredactori, documentarişti, lectori, consilieri editoriali și operatori. Nu în ultimul rând, trebuie menționat că volumul IV al Enciclopediei Argeșului și Muscelului este disponibil deocamdată pe internet, urmând ca în scurt timp să iasă de sub lumina tiparului și ediția print.
M.I.
0 Comentarii