Nepotul Papei Francisc, Mauro Bergoglio, a emoționat pe toată lumea după ce a mărturisit că nu are bani să ajungă la înmormântarea unchiului său. Dar cineva din Argentina l-a ajutat, iar nepotul a ajuns să-şi însoţească unchiul pe ultimul său drum.
Citeşte şi: Circulă pe net: Definiția „spitalului” conform Papei Francisc
„E complicat, dar încerc să fac tot posibilul. Mi-ar plăcea să pot merge”, spunea Mauro într-un interviu la un post argentiniasn (A24), adăugând că, din păcate, nu dispunea de fondurile necesare.
Rita Mattiello, proprietara unei agenții de turism din Argentina, a fost prima care a intervenit. „Mi-a frânt inima să aud că nu poate călători. L-am văzut neputincios”, a spus ea, oferindu-se să finanțeze întreaga călătorie pentru Mauro și soția sa.
În doar câteva ore, echipa agenției de turism și producția emisiunii în care apăruse Mauro au rezolvat totul: biletele de avion, pașapoartele și cazarea în parohia argentiniană din Roma.
Mauro Bergoglio este fiul lui Óscar Bergoglio, unul dintre cei patru frați pe care Papa i-a avut.
Mario José Bergoglio și Maria Regina Sivori au avut cinci copii, pe Jorge Mario (Papa Francisc), Alberto Horacio, Marta Regina, María Elena și Óscar Adrián. Dintre aceștia, doar Maria Elena mai este în viață. Ceilalți frați ai Suveranului Pontif au murit înainte ca el să devină Papă, în anul 2013.
0 Comentarii