Web Analytics
scris joi, 19.10.2017

Emil Săndoi ne-a confirmat că din iarnă este posibil să devină antrenor la FC Argeş

13 SandoiRezultatele mai puțin satisfăcătoare din ultimul timp ale FC Argeșului sub comanda lui Iordan Eftimie i-au determinat pe șefii clubului din Trivale să se orienteze rapid către un alt tehnician. Așa se face că discuții au existat cu adevărat cu Emil Săndoi, fost jucător la FC Argeș într-o perioadă foarte bună pentru alb-violeți.

Emil Săndoi ne-a confirmat că din iarnă este posibil  să devină antrenor la FC Argeş

Discuțiile au fost purtate de Săndoi cu mai mulți factori de decizie de la FC Argeș, unele dintre ele fiind purtate și la Câmpulung, la meciul demostrativ în memoria lui Nicolae Dobrin. În acest sens l-am contactat telefonic chiar pe Emil Săndoi, cel care, în concluzie, ne-a confirmat că din iarnă este posibil să devină antrenor la FC Argeș.

„În iarnă mă voi decide dacă vin la Pitești sau nu! Stăm de vorbă! Vedem!”

După informațiile apărute în spațiul public conform cărora va deveni antrenor principal la FC Argeș, Emil Săndoi a declarat pentru Jurnal de Argeș: „În iarnă o să mă decid în acest sens. Până în iarnă nu o să merg nicăieri. Mai e puțin… Am mai fost în discuții cu mai multe echipe, dar, este adevărat, pe mine de FC Argeș chiar mă leagă foarte multe, o perioadă foarte frumoasă pe final de carieră ca fotbalist. Îmi aduc aminte că eram atunci cu băieții pe primul loc și aveam 7 etape și 7 victorii. Mai mult decât atât, câștigasem cu toate echipele mari ale momentului, cu Rapidul pregătit de Mircea Lucescu, cu Steaua, cu Dinamo, cu Craiova. Chiar am un respect deosebit pentru foștii mei colegi. Este adevărat, erau puțini mai tineri decât mine și de fiecare dată mă întâlnesc cu mare plăcere cu ei. FC Argeș este un club pentru care toată viața voi avea ceva pus deoparte acolo în sufletul meu. Nu cred că are rost să intrăm în amănunte… eu am fost și la meciul acela la Câmpulung… am stat de vorbă cu toate persoanele, dar, așa cum am spus, până în iarnă nu voi lua o decizie. Până la urmă eu cred că FC Argeș a avut rezultate ok până acum pentru o nou promovată. În concluzie, în iarnă mă voi decide dacă vin la Pitești sau nu! Stăm de vorbă! Vedem!”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...