Ema Pendiuc, fiica fostului primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc, a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul intentat statului român.
Trimisă în judecată în dosarul de corupţie al tatălui ei, Ema Pendiuc a reclamat la CEDO, pe 3 aprilie 2015, condiţiile inumane din arestul Poliţiei Capitalei. Fiica fostului edil al Piteştiului a fost reţinută, pe 6 noiembrie 2014, pe bază de ordonanţă timp de 24 de ore, fiind dusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Însărcinată fiind, i-a înştiinţat pe procurori de acest lucru şi despre tratamentul recomandat de medicul ginecolog pentru a evita un avort spontan, încă din timpul audierilor. În plângerea depusă la CEDO, Ema Pendiuc reclama faptul că a fost dusă la interogatorii, la sediul DNA Bucureşti, imediat după ieşirea din spital şi că procurorul care investiga cazul ar fi lăsat-o să aştepte în hol timp de opt ore, în picioare, fără acces la mâncare sau apă, în ciuda stării ei de sănătate precare.
Pe 6 noiembrie 2016, după începerea urmăririi penale împotriva ei pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, Ema Pendiuc a fost plasată în custodia poliției pentru douăzeci și patru de ore și s-a dispus reținerea sa în Centrul de Detenție al Poliției București. Acolo, potrivit plângerii înaintate la CEDO, tânăra nu ar fi primit mâncare sau apă până a doua zi dimineața, iar atunci când a primit niște mâncare, aceasta era nepotrivită pentru starea ei. Ba mai mult, medicul Centrului de Detenţie ar fi refuzat să-i ofere tratamentul necesar pentru sarcină. Ema Pendiuc a mai reclamat faptul că, în detenţie, a fost ţinută în frig, într-o celulă de 5 metri pătrați, cu trei fumători, deși fumul de țigară era dăunător pentru starea ei.
În plângerea acceptată de CEDO se mai precizează că „aceasta a fost deținută într-o celulă de 5 metri pătrați împreună cu alte trei persoane care erau fumătoare, deși aceasta informase autoritățile că era nefumătoare și că fumul de țigară era dăunător pentru starea ei. În celulă era frig și a fost forțată să doarmă într-un pat care avea doar o saltea, fără plapumă și fără lenjerie de pat. Celula era dotată cu o chiuvetă și o toaletă turcească. Toaleta era separată de restul celulei printr-o perdea și era acoperită cu un dispozitiv de plastic pentru a împiedica șobolanii să intre în celulă. Un duș era montat deasupra toaletei și era, de asemenea, utilizat pentru a trage apa la WC. Nu a avut acces la apă caldă în timpul detenției sale, iar apa rece de la chiuvetă era insalubră și nu ar fi putut fi folosită pentru băut. Mai mult decât atât, i s-au permis numai treizeci de minute de exerciții în aer liber în același timp cu alte trei persoane reținute cu ea într-o curte de 6 sau 7 metri pătrați, cu ziduri înalte de 3 metri și acoperite de un grătar metalic. Celelalte trei persoane din curte au fumat în mod constant, iar curtea era plină de fum de țigară deoarece aerul curat nu putea intra în curte din cauza pereților laterali foarte înalți”.
Plângerea Emanuelei Pendiuc s-a judecat la CEDO pe 24 ianuarie a.c. Completul a fost format din patru judecători, între care şi prof. univ. dr. Iulia Motoc, judecătorul român la CEDO. Sentinţa a fost redactată pe 14 februarie. Cu unanimitate, Curtea a constatat încălcarea art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (n.r. – Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante). Instanţa europeană i-a acordat Emei Pendiuc daune morale de 600 de euro, sumă ce va trebui achitată de statul român în termen de trei luni de la data deciziei.
0 Comentarii