Web Analytics
scris joi, 27.04.2023

Elevii din județul Argeș au primit vizita jandarmilor argeșeni

În perioada 26-27 aprilie, în cadrul programului ”Școala Altfel” și ”Săptămâna verde”, elevii din cadrul Școlii Ion Pillat și al Școlii Mircea cel Bătrân din Pitești au primit vizita jandarmilor argeșeni.

Elevii din județul Argeș au primit vizita jandarmilor argeșeni

Jandarmii au discutat cu elevii și le-au prezentat informații despre meseria de jandarm, despre principalele misiuni ale Jandarmeriei, iar cei mici au urmărit curioși fiecare detaliu despre mijloacele din dotare.

Citește și: Argeș. Tânăr arestat pentru că a furat o mașină și a condus-o fără permis!

Totodată, au desfășurat activități informativ-preventive și interactive pentru ca elevii să conștientizeze ce trebuie făcut pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale și le-au vorbit despre consecințele pe care le pot avea aceste fapte asupra lor.

Spre bucuria copiilor, aceștia au putut testa materialele utilizate în misiuni și tehnica din dotare.

Elevii au rămas cu amintiri imortalizate în fotografii, iar baloanele, stegulețele și bucuria celor mici au făcut ca ”Săptămâna Altfel” și ”Săptămâna verde”  să fie una cu multe zâmbete și informații utile.

“Aceste întâlniri urmăresc, în special, prevenirea delincvenței juvenile, dar și încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial. 

Jandarmii argeșeni sunt preocupați în permanență de siguranța școlară, astfel că activitățile vor continua și în perioada următoare, precum și pe parcursul întregului an școlar, în instituții de învățământ de pe raza județului Argeș”, transmite IJJ Argeș. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *