Web Analytics

articol scris joi, 03 noiembrie 2022

Elevii de la „Dinu Lipatti” au pictat un perete din curtea Spitalului de Pediatrie Pitești

Acțiune inedită în Pitești! Elevii de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” au pictat un perete din curtea Spitalului de Pediatrie Pitești. La proiectul de amploare s-a lucrat o lună, zilnic, și au participat toți elevii de la clasele de artă plastică și arhitectură. A fost pictată o lume de basm în care spațiul terestru, acvatic și cosmic se unesc, iar imaginea maternă este centrul de interes. Pictura are rolul de a alina suferința copiilor internați în cadrul spitalului.

„Lucrăm de patru săptămâni zilnic. Am lucrat cu drag, pentru că de fiecare dată când auzeam plânsetele copiilor, eram și mai motivați să terminăm, chiar dacă am avut perioade când ne îngheța mâna pe pensule. A fost emoționant. Inițial, proiectul nu a fost gândit atât de complex. Toți colegii de la Liceul de Arte și toți elevii de la arte plastice și arhitectură au fost implicați. Zilnic au venit cam 40 de elevi. A fost un proiect de amploare, dar satisfacția de a aduce o bucurie copiilor a fost tot ceea ce ne-a trebuit”, a spus Laurențiu Baltă, profesor la Liceul de Arte „Dinu Lipatti”.

Culorile, rezistente la apă, au fost alese de echipa liceului și puse la dispoziție de conducerea spitalului.

Joi, 3 noiembrie, reprezentanții autorităților locale și județene au văzut pictura și i-au felicitat pe copii. Primarul Cristian Gentea a spus chiar că Primăria își dorește o colaborare cu liceul, pentru ca mai multe locuri din Pitești să fie pictate de elevi. Consiliul Județean Argeș a acordat diplome elevilor implicați în proiect.

Din echipă au făcut parte prof. Emanuel Fleancu, prof. Daniel Preduț, prof. Monica Dinu, prof. Adina Baltă, prof. Lavinia Vieru, prof. Silvia Horobeanu, prof. Adriana Sotir, elevii secției de Arte plastice și Arhitectură, inițiator fiind prof. Anca Diana Giura. Proiectul a fost coordonat de către prof. Laurențiu Ionuț Baltă, beneficiind de susținerea materială a Spitalului de Pediatrie Pitești.

Citește și Pădurile bavareze şi Munţii Făgăraş. O poveste despre cum să ajungi să trăieşti ca în Germania, lângă un parc naţional

Copiii au început deja alt proiect, la intrarea în spital, printr-un fluture care nu are corpul, ci numai aripile, unde copiii pot să își facă fotografii. Iar anul trecut, elevi ai liceului au pictat un zid de o dimensiune mai mare, la Baza Nautică de la Bascov- Budeasa.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

binoclu_de_vanatoare_cum_alegi_mrirea_i_obiectivul_potrivit_pentru_teren

Binoclu de vânătoare: cum alegi mărirea și obiectivul potrivit pentru teren

La vânătoare, fiecare detaliu contează. O mișcare discretă la marginea pădurii, silueta unui animal pe o creastă sau schimbarea luminii […] Citește!

Argeș.Trei incendii în ultimele zile din cauza coșurilor de fum necurățate

Potrivit ISU Argeș, în weekend-ul recent încheiat, pe 7 și 8 noiembrie 2026, pompierii argeșeni au fost solicitați de trei […] Citește!

Se întrerupe apa la Pitești. Zonele afectate

Începând de miercuri, 11 noiembrie 2026, de la ora 02:00 și până joi, 12 noiembrie, ora 02:00, Societatea Apă Canal […] Citește!

Traficul la Podul Viilor, dirijat și de Poliția Locală Pitești

Zona Podul Viilor din Pitești a fost și este una dintre cele mai importante ramificații rutiere ale municipiului, cu fluxuri […] Citește!

Argeș. Urși văzuți în Câmpulung, Lerești și alte zone ale județului. Au fost trimise mesaje RO-Alert

Luni, 9 noiembrie 2026, a fost semnalată prezența unui urs în municipiul Câmpulung, dar și în zonele din apropierea orașului, […] Citește!

A murit Florian Lungu, una dintre personalitățile jazzului românesc. Muzicianul avea 83 de ani

Muzicianul Florian Lungu a murit luni, 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani, potrivit Radio România Cultural. Cunoscut […] Citește!

Caz macabru în Caraș-Severin. Tânăr de 21 de ani, ucis de tatăl său vitreg. Mama victimei a ajuns la spital

În dimineața zilei de luni, 9 noiembrie 2026, un tânăr de 21 de ani din orașul Oțelu Roșu a murit, […] Citește!

Trei persoane rănite în urma unui accident rutier în Piatra-Neamț

Luni, 9 noiembrie 2026, un accident rutier s-a produs pe DN2 E85, în localitatea Săbăoani, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii […] Citește!

Argeș. Expoziția de artă „Clipa de pace”, la Muzeul Golești

Miercuri, 11 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, are loc vernisajul expoziției „Clipa de pace” a pictorului Ion Mieiță, în […] Citește!

Invitație la teatru în Mioveni. „Prostia omenească”, la Centrul Cultural

Marți, 10 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, are loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni spectacolul „Prostia […] Citește!

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Florian Goldstein (MAKE) Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 noiembrie English Version Prăbuşirea acţiunilor companiilor de inteligenţă artificială de la bursa americană a pus sub […] Citește!

30 de percheziții într-un dosar de furt de energie pentru mașini electrice. Curentul era vândut la „reducere” pe WhatsApp

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și polițiștii Serviciului de Combatere a Infracțiunilor Informatice […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete