Web Analytics
scris joi, 07.07.2022

Elevi de la Palatul Copiilor din Pitești, premiați la Concursul Internațional „Basmele Reginei Maria”

Miercuri, 6 iulie, la Palatul Elisabeta din București, a avut loc premierea elevilor participanți la Concursul Internațional Basmele Reginei Maria. Aflat la a XV-a ediție, este organizat de Palatul Copiilor din Craiova și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, şi al Alteţei Sale Regale, Principele Radu. 

Elevi de la Palatul Copiilor din Pitești, premiați la  Concursul Internațional „Basmele Reginei Maria”

La ceremonie, care s-a desfăşurat începând cu ora 12,00, au fost prezenţi peste o sută de elevi din Alexandria, Arad, Baia Mare, Bucureşti, Buzău, Câmpulung, Cluj, Craiova, Iaşi, Lipova, Sibiu, Slatina, Piatra Neamţ, Piteşti, Târgu Jiu, Vaslui, Vălenii de Munte.

Citește și: Tabere antice și demonstrații militare la Castrul Roman Jidova, între 8-10 iulie


Felicitându-i pe toţi copiii care au crezut în talentul lor, Principesa Sofia a găzduit, în numele Majestăţii Sale Margareta, în grădina Palatului Elisabeta, ceremonia de premiere a concursului.

Ediția de anul acesta a cuprins trei secțiuni: creație literară originală (basm și pagini de jurnal), artă plastică și artă digitală. 

Printre premianți, la secțiunea creație originală de basme și pagină de jurnal, s-au numărat cinci elevi de la Palatul Copiilor din Pitești. Patru dintre ei sunt de la cercul de Creație literară, coordonat de profesoara Simona Marineață, după cum urmează: premiul I a fost obținut de elevul David Benția, premiul al II-lea au luat elevii: Ana Maria Georgescu Ștefan Preoteasa și Andrei Oanță. De asemenea, premiul I a mai obținut și elevul Andrei Cîrstea, participant la cercul de Cultură și civilizație românească, coordonat de profesoara Mihaela Cîrstea. 

Basmele scrise de elevi au fost publicate într-un volum, care a fost înmânat fiecărui premiant împreună cu diploma. 

Elevii, părinții acestora și cadrele didactice au avut privilegiul să viziteze o aripă a Palatului Elisabeta, fiind introduși într-o atmosferă cu totul specială.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...