După aventura prezidențială și șansa pierdută anul trecut de a concura în turul al doilea al alegerilor, Elena Lasconi a redevenit efectiv primăriță a Câmpulungului.
Destul de discretă în privința aparițiilor publice, inspectarea șantierului Pieței centrale fiind o activitate lipsită de prezența acesteia, Lasconi a dat un nou impuls activității administrative în municipiul muscelean. Iar primele vești bune au venit din domeniul sănătății, fiind în derulare lucrări de investiții mari la Spitalul Municipal Câmpulung, atât la complexul spitalicesc, cât și la sediul administrativ.
Fără apariții publice recente, asta dacă excludem participarea la votul din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din acest an, primărița s-a înconjurat de colegii din Primărie cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. O parte din funcționarii Primăriei și șefi ai unor servicii publice au ținut să îi ureze de bine Elenei Lasconi pe care o revăzuseră și în ziua ei de naștere, la slujba de Înviere din centrul Câmpulungului, pe 20 aprilie.
(C.I.B.)
Citește și Școlile din Pitești vor fi dotate cu materiale didactice. Finanțare nerambursabilă
0 Comentarii