Web Analytics
scris sâmbătă, 10.05.2025

Edward Iordănescu, tot mai aproape de o revenire în antrenorat

Edward Iordănescu nu a mai antrenat după parcursul alături de naționala României la Euro 2024 (competiție unde tricolorii au ajuns până în optimi), iar acum fostul selecționer se află tot mai aproape de o revenire pe banca tehnică: la echipa Al-Taawoun, locul 8 în prima ligă din Arabia Saudită.

Edward Iordănescu, tot mai aproape de o revenire în antrenorat

Citește și: Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Roma

Jurnaliștii de la alyaum.com  vorbesc despre faptul că negocierile ar fi într-o fază avansată și că Edward Iordănescu este tot mai aproape de o revenire în antrenorat la aproape un an de zile de la ultimul meci în care a stat pe banca tehnică.

În vârstă de 46 de ani, Edi a mai fost contactat de oficialii echipei Al-Taawoun și în urmă cu trei luni de zile, dar atunci discuțiile nu au dus la un numitor comun, conform sursei citate.

De-a lungul carierei de antrenor, Edward Iordănescu a cucerit trei trofee, toate alături de CFR Cluj: un titlu și două Supercupe ale României.

Citește și: Preşedintele Dani Coman, trup şi suflet pentru FC Argeş: „În momentul de faţă nu mă interesează nicio discuţie cu nimeni… Poate fi şi Real Madrid”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Târg de iarnă la Câmpulung

Nu va fi montat patinoar în Piața Primăriei la Câmpulung, s-a renunțat și la sistemul audio care...

Ultimele articole

Târg de iarnă la Câmpulung

Nu va fi montat patinoar în Piața Primăriei la Câmpulung, s-a renunțat și la sistemul audio care...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită