Web Analytics

Eduard Pahonțu și Sorinel Simion

de | 23.02.2023 11:30 | Actualitate, Home, Omul saptamanii

Doi polițiști din Argeș au evitat o tragedie și au salvat două vieți dintr-o casă cuprinsă de flăcări. În noaptea de 17 spre 18 februarie a.c., în jurul orei 00.00, agent șef Eduard Pahonțu, ajutor șef de post la Poliția Valea Mare Pravăț, și agent principal Sorinel Simion, șef de post la Poliția Bughea de Sus din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, patrulau în comuna Bughea de Sus din județul Argeș și au observat flăcări la acoperișul unei case. Au sunat imediat la 112 și s-au grăbit să-i caute pe cei doi proprietari. Întrucât ușa imobilului era încuiată și în flăcări, au spart geamul unei ferestre și i-au scos în siguranță pe o femeie și un bărbat, de 80, respectiv 85 de ani. La câteva secunde după ce toți patru erau în siguranță afară, o bârnă din tavan a căzut exact în dreptul ferestrei pe unde aceștia ieșiseră. Pentru prezența de spirit de care au dat dovadă, Jurnalul de Argeș îi desemnează pe polițiștii Eduard Pahonțu și Sorinel Simion Oamenii Săptămânii!

Citește și Mama băiatului mort pe şantierul lui Nicola Inquieto a cerut strămutarea dosarului din Argeş

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *