Web Analytics
scris joi, 03.02.2011

CALEIDOSCOP

Doliu naţional la biserica Sf. Gheorghe pentru decesul regelui Ferdinand

La 24 iulie 1927 a fost decretat doliu naţional la Catedrala Sfântul Gheorghe din Piteşti, ocazie cu care s-a oficiat serviciul religios pentru odihna sufletului regelui Ferdinand I (1914-1927), cu participarea prefectului, primarului, cetăţenilor, corpului ofiţeresc. În jurul orelor 14.10 a trecut prin staţia CFR Piteşti – Sud de la Bucureşti la Curtea de Argeş trenul mortuar cu trupul neînsufleţit al monarhului României Mari. Pe peron pentru a aduce un pios omagiu s-au aflat autorităţile civile şi militare, precum şi numeroşi cetăţeni.

Prima ediţie a Simfoniei lalelelor

În perioada 6-9 mai 1978 are loc la Piteşti prima ediţie a Simfoniei lalelelor, originală expoziţie dendro-floricolă, 18 unităţi specializate din ţară. Iniţiator ing. dr. Ilarie Isac, director Trustul Pomiculturii Mărăcineni, primar Valeriu Nicolescu, colaboratori direcţi Florian Popescu, Petre Popa, specialişti Gheorghe Pacea, Alexandru Popa, Mircea Pungoci, Nicolae Ernst, foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor, director Dorel Ştefănescu. Organizări anuale, în 2008, ediţia XXXI, 18-20 aprilie, cu participare internaţională.

Se deschide Şcoala de Meserii din Piteşti

În anul 1882 se deschide Şcoala de Meserii din Piteşti, devenită Liceul Industrial. În perioada 1925-1927 s-a construit localul de pe bulevardul I.C. Brătianu, extins în perioadele 1937-1939, 1958-1960, 1971-1972, astăzi Grupul Şcolar de Industrie Uşoară „Armand Călinescu”. Sărbătorirea unui secol de la înfiinţare, 1982, Monografie, Filip B. Stănescu, directorul instituţiei.

Inaugurarea hotelului Muntenia II

La 30 aprilie 1976 are loc inaugurarea hotelului Muntenia II (Turnul), arhitect Nicolae Ernst, proiect de rezistenţă Eugeniu Dumitrache, şef de şantier Ion Vasiliu, Trustul de Construcţii Argeş.

Lucrări de modernizare pe DN 73

În anul 1933, inginerul Alexandru Ionescu (1904-1980) conducea lucrările de modernizare pe DN 73 Piteşti-Câmpulung-Rucăr, reeditate în 1940-1959.

Apare „Panoramic economic şi comercial”

La 15 martie 1994 apare buletinul informativ „Panoramic economic şi comercial” nr. 1, publicaţie a Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş.

Se construieşte Campusul universitar Gheorghe Doja

În perioada 1922-1933 se construieşte localul Şcolii Normale de Învăţători Alexandru Odobescu, astăzi Campusul universitar Gheorghe Doja din Piteşti.
(Informaţii selectate din “Piteşti, memento” de Petre Popa. Rubrică realizată de Marius Ionel)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...