Web Analytics

Acţiunea ”Să spargem bancomatul lui Păcală”

de | 20.01.2011 15:59 | Actualitate

# Jaf în plină noapte la un bar din vecinătatea Primăriei Berevoieşti # Trei indivizi cu cagule şi aparat de sudură au dat lovitura la barul „Toacă Bani” unde este montat şi un ATM BCR. Tentativa de spargere a bancomatului din barul lui ”Păcală” din Berevoieşti poate intra în analele comice ale infracţiunilor. Trei indivizi, cu lecţia învăţată parcă din filmele cu proşti, au încercat să dea lovitura vieţii lor şi să spargă bancomatul aflat în incinta barului deţinut de fratele primarului din Berevoieşti. Tentativa de jaf a fost ţinută pînă acum sub tăcere pe motiv că încă s-ar căuta spărgătorii, însă iţele poveştii sunt mult mai încurcate decât par la prima vedere.
În noaptea de 30 spre 31 decembrie 2010, adică în noaptea din ajunul Revelionului, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zona primăriei Berevoieşti, trei indivizi  costumaţi ca la carte, cu cagule, mănuşi şi alte cele, şi înarmaţi până în dinţi cu un întreg arsenal de scule (aparat de sudură, tub de oxigen, rangă etc.) – au spart barul „Toacă Bani”. Barul e proprietatea lui Sorin Adrian Proca, zis şi Păcală, fratele celebrului primar al comunei, Fănel Gigel Proca, supranumit şi „Toacă”. Timp de peste cinci ore, spărgătorii au „operat” nestingheriţi, luptându-se cu principala lor ţintă, bancomatul, în încercarea disperată de a-l tăia şi a-l goli de bănet. De vreo 200 de milioane lei vechi şi ceva mărunţiş, potrivit unor surse bancare.
Pe camerele de supraveghere a rămas tot filmul derulării faptelor, iar imaginile sunt de tot râsul. Şi asta pentru că cei trei hoţi au avut la dispoziţie nu doar barul, ci întreaga zonă din faţa primăriei, defilând nestingheriţi pe strada principală, cu cagule, şi nu o dată, ci de nenumărate ori. Pe scurt, filmul acţiunii „Să spargem bancomatul lui Păcală” s-a derulat cam aşa: imediat după orele 22.30, pe strada principală din faţa primăriei Berevoieşti, au apărut trei inşi „mascaţi”, cu lecţia parcă învăţată dinainte, care au spart fără prea multă bătaie de cap o primă uşă, mai dosnică, ce dădea în barul lui Păcală. Înainte de asta i-au venit de hac unei alarme care nu a mai apucat să „ţipe”. Reuşind să-şi facă intrarea în clădire, hoţii au găsit şi o cale mai scurtă de a-şi căra întreg „arsenalul” în bar şi au spart, din interior spre exterior, uşa de la intrarea principală. Partea „comică” sunt secvenţele în care, în şir indian, nederanjaţi de nimeni, hoţii şi-au cărat cele necesare spargerii bancomatului, chiar pe strada mare din Berevoieşti, şi folosind ca intrare uşa din faţă a barului „Toacă”. Ba, mai mult, la un moment dat, în jur de ora 02.30, când se tăia de zor cu sudură în interiorul barului, a trecut prin faţă şi maşina poliţiei, dar care nu a sesizat nicio neregulă, dovadă că agenţii aflaţi în patrulare şi-au văzut mai departe de drum. Răstimp în care a stat „de şase”, la balcon, unul dintre spărgători.

Patronul spune că poliţistul a încercat să şteargă imaginile video

Patronul barului, Adrian Proca, ne-a declarat că „Mi-au fost sparte două uşi, una dinspre exterior şi una dinspre interior. Hoţii mi-au spart cele patru jocuri mecanice, care nu mai aveau bani în ele, şi mi-au furat toate pachetele de ţigări, o cutie de brichete şi una de gumă de mestecat, totul de vreo 30 de milioane de lei. Nu s-au atins de băutură. Au încercat să taie şi bancomatul, care era în barul meu, dar nu au reuşit. Au tăiat doar o balama şi au strâmbat uşa. Atât! Acum, am făcut o cameră separată pentru bancomat, ca să nu mai am probleme” L-am întrebat pe patron, supranumit şi Păcală, cum a descoperit spargerea: „Dimineaţă, în jur de ora 08.00, am ajuns la bar şi am văzut uşile deschise. Am anunţat postul de poliţie şi după aceea au venit şi cei de la oraş, de la Câmpulung. S-au făcut cercetări la faţa locului, însă mi s-a părut ciudat când şeful de post (agentul şef Mădălin Roşca – n.red) era singur cu înregistrările de la camerele de supraveghere. Nu ştiu de ce, dar am avut impresia că vroia să şteargă înregistrările pentru că, după ce a umblat la butoane, a fost nevoie să îl chemăm pe cel care  instalase camerele video să găsească înregistrările din 29 şi până în 31 decembrie. Şi spun asta pentru că eu am cam recunoscut hoţii, ar fi trei ţigani de aici, din comună, dar încă se fac cercetări. Să vedem dacă e aşa şi mi se confirmă bănuielile! Sper să fie găsiţi hoţii, până la urmă! Oricum ceva nu e în regulă! Înregistrarea a fost ridicată de abia a treia zi, fără proces verbal, asta după ce a fost păzită în bar de poliţişti, împreună cu unul dintre cei care sunt bănuiţi că mi-ar fi spart barul şi ar fi încercat să spargă şi bancomatul”.

Patronul păgubit îl bănuieşte pe amantul fiică-sii, că ar fi unul din autori

Unul dintre cei bănuiţi că ar fi purtat cagulă în noaptea jafului este cel cu care fiica lui Păcală (în vârstă de 17 ani) a fugit de acasă, în urmă cu câteva zile. Bănuielile au picat pe respectivul individ (A. S. F., de 21 de ani, din Berevoieşti), după ce fata lui Păcală a declarat că în noaptea spargerii tipul era la ea acasă. Fapt infirmat de tată, de Păcală, care susţine că nu avea cum să fie în cameră la fiica lui un bărbat, atâta vreme cât şi el şi soţia erau în casă la acea oră şi n-au observat nimic în acest sens.
Interesant e că s-a ajuns şi la o altă speculaţie, aceea că încercarea de spargere a bancomatului poate fi şi o răzbunare la adresa tatălui, Adrian Proca, patronul de bar care nu vrea să îşi lase fiica, încă minoră, să se mărite cu cel pe care pretinde că îl iubeşte. Tatăl, supranumit şi Păcală, mai spune că fata sa este doar o ţintă pentru acest individ care nu e interesat decât de avere.  Deşi povestea are un pronunţat iz de telenovelă, cercetările sunt în plină desfăşurare la Poliţia Câmpulung.
(Ioana Ştefan)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii