Web Analytics
scris luni, 10.06.2024

Echipa naţională a României pleacă luni în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie – 14 iulie, transmite News.ro.

Echipa naţională a României pleacă luni în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

În Germania, tricolorii vor fi cazaţi la Hotel Melchior Park, 4 stele, iar acest resort va fi folosit în exclusivitate de delegaţia României. Toate persoanele vor fi cazate în camere single. Hotelul are trei etaje, dispune de un centru SPA, piscină caldă, saună, bazin rece, sală de fitness, şi a fost deschis în 2017.

Tricolorii se vor pregăti la AKON Arena, stadion situat la 4 kilometri de hotel. Acesta aparţine formaţiei Würzburger Kickers. Stadionul a fost renovat ultima oară în 2016 şi are o capacitate de 13.090 de locuri, 2.562 dintre acestea fiind pe scaun, într-o tribună acoperită. Are nocturnă şi instalaţie automatizată de irigare. În 2006, la Campionatul Mondial din Germania, a fost gazdă pentru echipa naţională a Ghanei. Marţi, de la ora 11.00, va avea loc un antrenament deschis publicului. România debutează cu Ucraina la 17 iunie, la Munchen, de la ora 16.00.

Citește și: România a pierdut finala Europeanului de minifotbal

Lotul României la EURO 2024: Portari: Horațiu Moldovan, Florin Niță, Ștefan Târnovanu; Fundași: Andrei Rațiu, Vasile Mogoș, Radu Drăgușin, Bogdan Racovițan, Adrian Rus, Ionuț Nedelcearu, Andrei Burcă, Nicușor Bancu; Mijlocași: Deian Sorescu, Ianis Hagi, Dennis Man, Marius Marin, Adrian Șut, Răzvan Marin, Nicolae Stanciu, Darius Olaru, Alexandru Cicâldău, Valentin Mihăilă, Florinel Coman; Atacanți: Denis Drăguș, George Pușcaș, Denis Alibec, Daniel Bîrligea

Meciurile României la EURO 2024 în faza grupelor: 17 iunie, ora 16:00 – ROMÂNIA vs Ucraina (Munchen); 22 iunie, ora 22:00 – Belgia vs ROMÂNIA (Koln); 26 iunie, ora 19:00 – Slovacia vs ROMÂNIA (Frankfurt)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită