Web Analytics
scris miercuri, 24.09.2025

E de bine! Un alt model de sponsor la FC Argeş

E de bine! Un alt model de sponsor la FC Argeş

Iată că se poate să fii sponsor la FC Argeș și să te comporți și altfel. Fără turbulențe, fără imixtiuni în vestiar, fără să faci show-uri în media și fără aroganțe de patron de club de fotbal, când nu ești așa ceva. Bănuiți la cine mă refer, bine că s-a dus! În noaptea lungă a unei insolvențe de care numai băieții deștepți din energie au parte.
Mi-am început astfel editorialul după ce am întâlnit un om decent. Mai exact un sponsor decent. E vorba de dl Constantin Pănescu, patronul grupului de firme Metabet CF, pe care l-am zărit sâmbăta trecută în tribună, la stadionul din Mioveni. Ințial voiam să mă duc la masa presei, însă privirile ni s-au intersectat. Ne-am salutat și, oarecum surprins să-l văd amestecat printre suporteri (deh, obișnuința creată de sponsorul anterior!), l-am întrebat dacă scaunul de lângă dânsul e liber. Mi-a făcut semn că este și așa am ajuns să vedem meciul FC Argeș-Universitatea Cluj împreună. Foarte mirat am fost şi când am observat că dl Pănescu venise la meci cu toată familia, cei doi fii, nurorile și nepoții, dintre care unul, un puștiulică de vreo 9, 10 ani, era în tricou cu FC Argeș. Păneştii au aplaudat la golul echipei noastre, s-au ridicat în picioare la fiecare fază mai aprinsă şi s-au bucurat la final de victoria alb-violetă. Au savurat împreună, ca o familie unită, o superbă după amiază de toamnă pe stadionul din Mioveni.

Ca o paranteză, tocmai murise tatăl lui Dani Coman şi dl Costică Pănescu îmi spunea că au fost colegi la Dacia Service pe vremuri şi îl cunoscuse foarte bine. Coman senior a fost mecanic, apoi merceolog, făcea parte şi din echipa de rally-uri de la Dacia Service. Un om de ispravă care a crescut frumos doi copii, un băiat şi o fată, Dumnezeu să-l odihnească! De altfel, dl Pănescu îl ştie pe Dani Coman încă de mic, de când îl aducea tatăl său de mână, la Dacia Service. Chiar şi acum, şcoala de fotbal a lui Dani Coman se antrenează pe unul din terenurile Metabet de la stadion, aflate în proprietatea companiei dlui Pănescu. Amintiri şi legături care, iată, rezistă timpului. Între argeşeni, între oameni care iubesc clubul alb-violet şi care nu uită niciodată că Argeşul, ca loc binecuvântat de Dumnezeu, va rămâne pe veci casa noastră.

Ce am vrut să subliniez prin acest editorial? Că există şi sponsori care nu sunt gălăgioşi şi care n-au o agendă ascunsă vizavi de FC Argeş. Vor să ajute echipa şi, sigur, să-şi facă şi reclamă firmei lor, dar fără să fie stridenţi şi să altereze spiritul comunitar. Ca să pun lucrurile în context, ştiu exact suma cu care sponsorizează dl Pănescu echipa FC Argeş, însă nu am acordul dânsului să o fac publică. E cea mai mare sumă dată de o companie a unui argeșean, asta pot să spun. Vă asigur că nu e una mică, mai mult, e una foarte muncită. Iar ca dl Pănescu, sponsori la fel de decenţi şi deloc stridenţi, care au semnat pe sume şi mai mici, de câteva zeci de mii de euro, sunt destui în Argeş. Iar acest lucru e reconfortant pentru comunitatea noastră şi viitorul acestui club. FC Argeş va fi întotdeauna o echipă comunitară fiindcă şi Dobrin a fost la fel.

Citește și Portarul Cătălin Straton: „Profesionalismul și seriozitatea și-au spus cuvântul!”

Citește și FC Hermannstadt – FC Argeș, vineri, 26 septembrie, de la ora 18, în etapa a 11-a din SuperLiga

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...