Cel mai important test pentru cicliști, etapa monstru sau Regină de 209 km, din Turul României, care a pornit de la Cristian și a ajuns la Curtea de Argeș, trecând munții peste Transfăgărășan, a fost câștigată de cehul Jakub Otruba de la echipa ELKOV KASPER CZECH CYCLING TEAM.
Învingătorul s-a hotărât dintr-un grup restrâns de cicliști evadați, format din trei cicliști, printre care s-a aflat și Cristian Răileanu (ROMANIA NATIONAL TEAM), locul 3, care a făcut pană în ultimul kilometru și a decis să termine etapa fără să mai schimbe roata.
Citește și: Prima etapă din Turul României s-a încheiat cu succes
Cursa de sâmbătă a avut o lungime de 209 km și a fost câștigată de cehul Jakub Otruba cu timpul de 5h 06min 56s, potrivit spotmedia.ro.
Top 10 cicliști în etapa a patra din Turul României
1. Jakub Otruba (ELKOV KASPER CZECH CYCLING TEAM), 5:06:56
2. Mark Stewart (BOLTON EQUITIES BLACK SPOKE PRO CYCLING), 5:06:58
3. Cristian Răileanu (ROMANIA NATIONAL TEAM), 5:06:59
4. Natnael Tesfazion Ocbit (DRONE HOPPER-ANDRONI GIOCATTOLI), 5:07:58
5. Alan Banaszek (HRE MAZOWSCE SERCE POLSKI), 5:07:58
6. Lorenzo Ginestra (WORK SERVICE-VITALCARE-DYNATEK), 5:07:59
7. Mika Heming (ATT INVESTMENT), 5:07:59
8. Michal Schlegel (CAJA RURAL-SEGUROS SGA), 5:07:59
9. Emil Dima (GIOTTI-VICTORIA-SAVINI DUE), 5:07:59
10. Michael Kurle (ELKOV KASPER CZECH CYCLING TEAM), 5:07:59
Citește și: Circulație oprită pentru Turul României 2022. Vezi restricțiile din Argeș
Etapa Regină din Turul României a ajuns sâmbătă la Curtea de Argeș și are o schimbare în clasament semnificativă
Eduard Grosu, care a câștigat etapa de vineri și avea tricoul galben, a sosit cu o întârziere de 16 min 26 s față de câștigător, pe locul 51. Românul a fost premiat cu tricoul roșu, care semnifică titlul pentru cel mai combativ ciclist.
0 Comentarii