Dumitru Mihăilescu s-a născut în familia preotului Atanasie şi Steliana Mihăilescu. Familia sa se va muta în 1926 în ţinutul dobrogean, tatăl său obţinând un post de preot la parohia Ciocârlia, județul Constanţa. A urmat Seminarul Teologic din Buzău, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. O perioadă de timp a fost cântăreţ la parohia în care slujea tatăl său, după cum aflăm dintr-o declaraţie din 16 decembrie 1939 de „solicitare” pentru înscrierea în Frontul Renaşterii Naţionale, partidul unic înfiinţat de regele Carol al II-lea.

În decembrie 1938 a fost învinuit de „delictul de participare la organizaţiune politică interzisă”

Încă din timpul studenţiei, căsătorit fiind, este hirotonit de către episcopul Gherontie Nicolau şi numit preot la parohia Andolina, județul Ialomiţa. Ulterior, printr-o cerere către Subsecretariatul de stat pentru Culte, datată 27 septembrie 1940, părintele Mihăilescu încearcă să se transfere pe postul de paroh la Ciocârlia, în locul tatălui său, care dorea să se pensioneze. Ceea ce nu va reuşi, decât pe un post onorific, începând cu data de 5 decembrie 1940. A avut patru copii. În anul 1946, părintele Mihăilescu figurează ca paroh la aceeaşi biserică, cu filia Sfântul Nicolae, aflată în construcţie, având 425 familii, respectiv 2125 suflete, la altar fiind ajutat de tatăl său, pensionat, Atanasie Mihăilescu. Încă din timpul studenţiei, deoarece meditase o consăteană domiciliată în Bucureşti al cărui părinte era bănuit de activitate legionară, în decembrie 1938, Dumitru Mihăilescu va fi trimis în justiţie. A fost învinuit de „delictul de participare la organizaţiune politică interzisă, prevăzută şi pedepsită de articolele 13, 23, alineatul II, 30 şi 42 din Legea apărării ordinii de stat”, însă, prin Sentinţa nr. 789, din 20 decembrie 1938, a Tribunalului Militar al Corpului 2 Armată, a fost achitat de orice penalitate.

A intrat în legătură cu mişcarea de rezistenţă

Potrivit declaraţiei sale din ancheta Securităţii, în mai 1949, părintele Mihăilescu intră în legătură cu mişcarea de rezistenţă care activa în Dobrogea, sub conducerea lui Gogu Puiu. „Când am fost la Ferdinand, la preotul Tasi, spune părintele Mihăilescu, m-am întâlnit în curtea bisericii nemţeşti – prin Enache Puiu – cu Gogu Puiu. La Cobadin am avut legătură cu Gheorghe Filiu; la Basarabi cu dr. Apostol Paul, iar la Constanţa cu Popescu Scărişoreanu. Prin Gheorghe Filiu fac legătura cu: Ceaturi Gheorghe din Viile Noi; cu Jamea Dumitru din Constanţa, cu Zelca Gheorghe din Viile Noi; cu preotul Georgescu din Potârnichea. La Cobadin iau legătura cu Iancu Beca şi Haşoti Nicolae, bandiţi aduşi de Gogu Puiu din pădure; Sterie Timu din Cobadin, Costică Ghiţă-Cobadin, Olimpia – concubina lui Gogu Puiu”. Astfel, părintele a reprezentat pentru Gogu Puiu un serios element de legătură. Altfel spus era un curier, care furniza bani strânşi în parohie, alimente şi alte obiecte de care cei din grupul de rezistenţă duceau lipsă. În acelaşi timp, când Gogu Puiu solicita, părintele Mihăilescu organiza diferite întâlniri, potrivit unei alte declaraţii din 9 august 1949. A organizat o şedinţă la Cobadin, la Gheorghe Filiu între 10-15 iunie 1949, unde au luat parte Gogu Puiu şi alţii şi s-a hotărât „de a se trece la o organizare a satelor din această regiune a sudului Dobrogei”. O altă şedinţă s-a ţinut în Ciocârlia de Jos, noaptea, într-o vie, oamenii fiind anunţaţi de preotul Mihăilescu, unde s-a hotărât „strângerea de fonduri, alimente şi îmbrăcăminte”. Alta a fost la Cobadin, în casa macedoneanului Iancu Sterie Caragea, la 25-27 iunie 1949, unde a participat şi Gogu Puiu.

La 17 iulie 1949 a fost reținut de Securitate pentru faptul că a fost identificat ca şeful conducător al unui grup subversiv

În iulie 1949, Securitatea a operat mai multe arestări în rândurile celor care erau implicaţi în grupul de rezistenţă din sudul Dobrogei. Astfel, la 17 iulie 1949, părintele Mihăilescu va fi reţinut de către organele Securităţii, pentru faptul că „a fost identificat ca şeful conducător al grupului subversiv din sudul Dobrogei”. Cum s-a desfăşurat arestarea părintelui deţinem mărturia fiului său mare, Aristide Mihăilescu: „în toamna anului 1949, a venit Securitatea la noi acasă la o rudă, unde locuiam, pentru că aveam casa în construcţie, pe la orele 22.30. Noi eram în casă cu o femeie de etnie turcă (eu şi trei surori de 5, 3 şi 1 an). La acea oră ne-am trezit cu împuşcături de automat. Dacă nu eram culcaţi în pat, eram împuşcaţi. Apoi am auzit bătăi cu patul armei în uşă, au deschis uşa şi am fost luaţi la bătaie, înjuraţi şi întrebaţi unde este popa. Eu le-am răspuns că este la Cobadin. Toţi cei care ne-au bătut şi care miroseau a băutură au plecat la Cobadin. În drum au oprit şi la bunicul meu pe care l-au bătut şi l-au târât de barbă prin casă, să spună unde se află fiul său (tatăl nostru). (Dimineaţa am găsit la bunicul, acasă, fire de păr din cap, din barbă şi sânge). După aceea au plecat la Cobadin şi i-au aşteptat pe părinţii mei la moară. I-au prins, i-au înjurat şi bătut. Tatăl meu a fost lovit cu patul armei în gură şi i-au rupt dinţii. Pe mama a luat-o şoferul maşinii şi a dus-o în câmp ca să nu vadă nimeni ce se întâmplă. Tatăl meu, cu toate că nu s-a opus cu nimic arestării, a fost torturat cu bestialitate de aceşti beţivi nemernici. Pe mama mea au adus-o acasă plângând. Aşa a început calvarul: am rămas fără mâncare, fără bani, nu am avut voie să învăţăm la şcoală. Eu, fiind cel mai mare, am început să lucrez la CFR, la smuls iarbă de pe calea ferată, ca să întreţin familia, cu un salariu de zilier de 325 lei pe lună. Am fost zile întregi la lucru fără mâncare. Nu eram primit în sala de spectacole sau bibliotecă, eram batjocorit şi alungat”.

În dosarele penale s-a găsit o adeverinţă eliberată de Sfatul Popular Piteşti prin care se certifică decesul părintelui

Potrivit referatului de încheiere a anchetei, datat 1 septembrie 1949, părintele Dumitru Mihăilescu „a fost încadrat în mişcarea legionară din 1937 şi a coordonat comitetul de conducere al bandelor subversive din sudul județului Constanţa, dându-le misiunea de a recruta elemente din rândurile foştilor legionari şi a celor ostili regimului, în special chiaburimea şi moşierimea”, în scopul fuzionării bandelor din sudul Dobrogei cu cele din nord şi județul Tulcea. Astfel, părintele Mihăilescu va deveni şef de bandă subversivă, într-un lot format de Securitate din 25 de inculpaţi. Aceștia în frunte cu părintele Mihăilescu, erau învinuiţi de „crimă de uneltire împotriva securităţii interne a RPR”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 din Legea nr. 16/13 ianuarie 1949. La 21 octombrie 1949, părintele Dumitru Mihăilescu era condamnat de Tribunalul Militar Constanţa în „lotul 2 al bandelor subversive teroriste din regiunea Dobrogea” la muncă silnică pe viaţă şi 10 ani degradare civică. La puțin timp după condamnare, părintele Dumitru Mihăilescu a trecut la cele veșnice. Potrivit lui Vasile Manea, în lucrarea sa privitoare la clericii întemniţaţi, părintele Mihăilescu „a fost ucis în închisoarea din Piteşti”. În dosarele penale s-a putut găsi o simplă adeverinţă eliberată de Sfatul Popular al oraşului Piteşti, prin care se certifică decesul părintelui Dumitru Mihăilescu, în vârstă de 35 ani, la 23 martie 1950, de „nefrită”. Aşadar, părintele Dumitru Mihăilescu a murit, potrivit adeverinţei amintite mai sus, în penitenciarul Piteşti, la 23 martie 1950. Cât priveşte cauza decesului, la prima vedere se poate spune „nefrită”, însă aici pot fi dubii, atâta vreme cât aceste diagnostice de multe ori erau fictive.
M.I.