Drona descoperită vineri în apropierea localității Plauru, din județul Tulcea, a fost neutralizată de specialiștii Ministerului Apărării Naționale. Operațiunea s-a desfășurat sâmbătă, 15 august, iar autoritățile au recurs la o detonare controlată.
Potrivit MApN, echipa specializată care a intervenit la fața locului a procedat la neutralizarea aparatului în condiții de siguranță.
Drona a fost detonată controlat
Aparatul de zbor fără pilot a fost descoperit în zona localității Plauru cu o zi înainte. După securizarea perimetrului, specialiștii Ministerului Apărării Naționale au intervenit pentru neutralizarea acestuia.
Operațiunea a avut loc în cursul zilei de 15 august, prin detonare controlată. Ministerul Apărării precizează că intervenția s-a încheiat fără incidente.
O altă dronă, detonată în Munții Măcinului
Incidentul de la Plauru vine după descoperirea unei alte drone în județul Tulcea.
Vineri, un aparat a fost găsit în nord-vestul județului, în zona localității Greci, în Munții Măcinului. Și în acest caz, specialiștii MApN au intervenit pentru neutralizarea dronei printr-o detonare controlată.
Cele două operațiuni au fost desfășurate după identificarea și securizarea zonelor în care au fost găsite aparatele.
Citește și: Semnal de alarmă la graniță: Peste 100 de drone au fost urmărite de radarele MapN în doar 96 de ore




























0 Comentarii