La data de 15.02.2024, în urma unor informații, polițiștii din cadrul B.C.C.O. Pitești – Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane încarcerate în Penitenciarul Mioveni obișnuiesc să primească, prin intermediul corespondenței, diferite coli de hârtie sau chiar plicuri îmbibate cu substanțe cu efecte psihoactive, pe care ulterior le comercializează către alți deținuți din interiorul penitenciarului.
Astfel, în cadrul Secției 4 a Penitenciarului Mioveni au fost identificați mai mulți deținuți care au astfel de preocupări. Pentru a plasa o comandă de astfel de substanțe, deținuții apelau la deținutul Vasile Bogdan Duță care intermedia comanda respectivă, în sensul că punea la dispoziția acestora un cont bancar REVOLUT unde se plasau diferite sume de bani reprezentând contravaloarea comenzii.
De asemenea, se efectua plata și prin intermediul poștei, în sensul că persoana interesată depunea suma de bani pe numele persoanei comunicate de către deținuți, urmând a transmite dovada plății către persoana indicată. Contul bancar REVOLUT cu număr de apel era folosit de Adina Ioana Duță din Mioveni, soția deținutului Duță Vasile Bogdan, femeia aflându-se în libertate, la acel moment.
În continuare, deținuții apelau din penitenciar un număr de telefon pentru a transmite comanda, detaliile plății, precum și datele pe care urma să fie trimis plicul, urmând ca persoana aflată în afara penitenciarului să procedeze la procurarea, prepararea, și trimiterea drogurilor prin hârtie impregnată cu aspect de scrisoare către un deținut din interiorul penitenciarului. În momentul în care deținutul primea corespondența respectivă, unul dintre membrii rețelei prelua hârtia impregnată cu droguri și o înmâna deținutului care plasase comanda.
Cât costau drogurile: între 1000 și 1500 lei
Urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că deținuții au trecut postul telefonic cu numărul de apel 0726.416.380, la numerele alocate pentru apeluri ale deținuților, disimulat sub identități false. Odată stabilită o comandă de droguri în interiorul Penitenciarului Mioveni, deținuții transferau prin persoane interpuse, chiar și din în afara Penitenciarului Mioveni, diferite sume de bani care reprezentau contravaloarea comenzii în contul de REVOLUT cu numărul de apel. Din informațiile existente la nivelul B.C.C.O. Pitești – Serviciul Antidrog, prețul pentru o jumătate de coală A4 impregnată cu substanțe interzise este de aproximativ 1000 lei, iar pentru o coală A4 impregnată prețul este de 1500 lei, însă acestea pot varia în funcție de cuantumul comenzii.
În februarie a fost începută urmărirea penală în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Prin ordonanță, în februarie s-a dispus autorizarea, sub o falsă identitate, a investigatorilor acoperiţi din cadrul BCCO Pitești. După ce au strâns suficiente informații, aceștia au trecut la procurarea de droguri de la suspecții din dosar sau de la persoane indicate de către aceștia obținând mijloacele de probă și au făcut înregistrări ale convorbirilor purtate cu toţi participanţii la săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri. În data de 16 august, Tribunalul Argeș a dispus prelungirea arestului la domiciliu pentru Adina Ioana Duță, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceasta nu are voie să comunice cu soțul ei, cu ceilalți 17 inculpați încarcerați și nici cu martorii care urmează să fie audiați în cauză.
Citește și Agentul Emanuel Croitoru şi încă un coleg de la Rutieră au fost condamnaţi cu suspendare
0 Comentarii