Web Analytics
scris joi, 14.08.2025

Dr. Marian Drăguşin petrece ziua onomastică alături de frumoasa şi numeroasa lui familie

Administratorul Vinalcool Argeș are multe bucurii în preajma zilei sale de nume. În primul rând că se adună toată familia deoarece, e de notorietate, dr. Marian Drăgușin are o familie numeroasă și foarte frumoasă. De fapt, când spui Marian Drăgușin, spui o viață trăită în spiritul familiei și al muncii făcute în credință.

Dr. Marian Drăguşin petrece ziua onomastică alături de frumoasa şi numeroasa lui familie

Iar cel supranumit ”Doctorul”, de către prieteni, are cu ce să se mândrească! E capul unei familii numeroase, pe care o ține unită și în armonie. E tată a opt copii care îl fac mândru, trei fete (Claudia, Ramona și Maria) și cinci băieți (Marian, David, Emanuel, Mario și cel mai mic dintre ei, Ianis, în vârstă de 7 ani). E și tânăr bunic, fiind o prezență constantă în viața nepoților.
Bucuriile nu contenesc nici pe plan profesional. Portofoliul lui Marian Drăgușin îl recomandă drept unul dintre cei mai puternici și apreciați întreprinzători din Argeș, contribuind la dezvoltarea comunității prin crearea de locuri de muncă. Este cunoscut în țară mai ales pentru deținerea firmei Vinalcool Argeș SA, care produce, printre altele, faimosul „oțet de Topoloveni”. Fabrica avea tradiție de 70 de ani în fabricarea oțetului, iar Marian Drăgușin a salvat-o de la faliment în 1991, când a preluat-o. Anul acesta se împlinesc 34 de ani de activitate în acest domeniu. „Provocările au fost multe, dar, vorba ceea, ce nu ne doboară ne întărește. Dezvoltăm produse noi. O să dăm drumul și la oțetul de mere de Topoloveni. O să încercăm să facem și apă, plată și minerală”.

Are investiții imobiliare în toată țara

Pe lângă Vinalcool, Marian Drăgușin mai deține și alte firme, plus investiții importante în imobiliare din toată țara.
Însă afacerile au nevoie de grija și implicarea managerului, de loialitatea angajaților, care „pot fi cei mai importanți ambasadori ai business-ului pentru care lucrează”, dar și de seriozitatea și parteneriatul solid al colaboratorilor. De altfel, „Doctorul” i-a pomenit în mulțumirile sale pe toți, familie și deopotrivă colaboratori: ”Le urez tuturor celor care au copii și nepoți multă sănătate și să se bucure de ei! De la viață nu-mi doresc decât sănătate mie, familiei, prietenilor, colaboratorilor și tuturor consumatorilor de oțet de Topoloveni”.
De onomastică, Jurnalul de Argeș îi urează dr Marian Drăgușin un călduros „La Mulți Ani!”, cu toate cele bune, alături de întreaga familie, la fel ca până acum!
Marian Staicu

Citește și Omul de afaceri Marian Drăguşin, bunic pentru a doua oară. „Faptul că suntem împreună este cel mai frumos cadou”

Citește și Doctorul Marian Drăguşin, recunoscător la ceas aniversar: „Provocările au fost multe, dar ce nu ne doboară ne întăreşte”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită