Web Analytics

articol scris vineri, 09 aprilie 2021

Dr. Andrei Aron, consilierul primăriţei Elena Lasconi, face istorie: „Nu cred foarte tare că această mască a fost eficientă…”

# Care este situația îmbolnăvirilor cu Covid-19 la Câmpulung? Care este trendul și vă întreb asta și în calitate de președinte al CA de la Spitalul Municipal din Câmpulung?
– Trendul este ușor crescător la Câmpulung, dar nu foarte agresiv. Este o creștere lentă a situației.
# Câte paturi pentru Covid aveți?
– Noi avem, în principiu, toate paturile ocupate la ATI. Sunt 14 paturi și toate sunt ocupate. În rest, noi avem 149 de paturi de non-Covid. În momentul de față, avem 85 de persoane confirmate cu Covid și un singur suspect.
# Printre pacienți se află și copii internați?
– Nu depistați cu Covid-19. Au viroze sau altceva.

„Paturile de la ATI sunt limitate, pentru că, de fapt, nu există personal pentru ele

# Care este situația vaccinării la nivelul personalului medical?
– Personalul medical s-a vaccinat în prima etapă a vaccinării. Din câte știu eu, spitalul are undeva la 30% vaccinați din tot personalul medical, care numără peste 400 de angajați.
# Care este atmosfera în rândul personalului medical?
– Toată lumea este obosită și e deja dusă la extrem, pentru că, practic, sunt aceiași oameni. Nu s-a mărit numărul medicilor sau al personalului. Tot cu aceiași oameni se trage, în principiu, pe tot județul. Paturile de la ATI sunt limitate, pentru că, de fapt, nu există personal pentru ele. Ca și posibilități, ar putea exista mai multe paturi, dar, dacă nu există personal care să deservească, nu poți să mărești numărul de paturi. Sunt aceiași oameni care tratează și au tratat de la bun început. Tratăm și non-Covid și este un pic mai dificil chiar decât a fost înainte.

„Nu cred că protestatarii sunt niște țigani sau analfabeți, cum încearcă marea majoritate a presei să-i desconsidere…”

# În acest context, vă întreb: cum comentați protestele împotriva purtării măștii de protecție? Ce le transmiteți dvs. protestatarilor?
– Nu aș vrea să comentez ideea aceasta. Este alegerea fiecăruia ce face, inclusiv cu vaccinarea, inclusiv cu masca. Nu sunt în măsură să comentez și nu îmi doresc să comentez, pentru că nu vreau să mă poziționez în niciuna dintre tabere. Nu cred nici foarte tare că această mască a fost eficientă, pentru că, după cum vedeți, valorile au venit la fel. Eu personal pe unde am mai mers, prin orașe mari, nu prea am văzut lume care să nu respecte această măsură și, cu toate astea, s-a cam ajuns în aceeași situație. Nu aș vrea să mă exprim despre protestatari, dar nu cred că sunt niște țigani sau analfabeți, cum încearcă marea majoritate a presei să-i desconsidere pe cei care probabil că fac mișcarea asta din probleme reale; nu iese lumea în stradă de prea bine, de liniște.
# Au existat cazuri de îmbolnăviri cu Covid după ce s-au vaccinat?
– Din ce știu eu, nu.
# Nici între cele două administrări ale vaccinului?
– Cred că între doze au mai fost, dar cazuri foarte puține. Cred că unul sau două astfel de cazuri. Au contactat virusul imediat după prima doză, deci este destul de greu de știut dacă nu cumva chiar aveau înainte acest virus.

Citește și Dr. Andrei Aron, noul manager al Spitalului Câmpulung: „Lucrez să stabilizez situaţia spitalului şi analizez persoanele din jurul meu”

Citește și Elena Lasconi l-a „parcat” şi pe medicul Aron lângă ea

Citește și Doar cazurile grave non-Covid ajung la Spitalul Câmpulung

 

 

Distribuie!

1 Comentariu

  1. // Dr. Andrei Aron, consilierul primăriţei Elena Lasconi, face istorie: „Nu cred foarte tare că această mască a fost eficientă…” //. Nineaca, vorovisi fix … ca prostu’ ! H’aiasta masca … buna/proasta, fuse tare buna : ma feri de gripa sezoniera si de covid. Hombre/de pot sa-ti zic asa, decat pe mana ta/”dofftore”, mai bine din prima … la Taica Popa !

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete