Web Analytics

articol scris sâmbătă, 25 octombrie 2025

Două persoane au murit în Munții Făgăraș. Au căzut sute de metri

Accident montan grav în Munții Făgăraș – zona Vârful Netedu. Sâmbătă, trei persoane au alunecat de pe versantul vestic al Vârfului Netedu, spre Valea Arpășelului. Una dintre acestea a reușit să se oprească, însă celelalte două au căzut câteva sute de metri pe pantă abruptă, suferind leziuni incompatibile cu viața.

Persoana aflată în viață a fost recuperată de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan, și transportată în siguranță la Bâlea Lac.

"La locul accidentului a coborât un salvator montan care a constatat decesul celorlalte două persoane. Din cauza terenului extrem de dificil și a condițiilor meteorologice, acestea nu au putut fi recuperate astăzi prin troliere. Operațiunea de recuperare va fi reluată mâine, atât terestru cât și aerian, în funcție de evoluția vremii", a transmis Salvamont România.

Salvamontiștii au constata că persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă.

Momentan, salvatorii nu cunosc vârstele și alte date de identificare ale victimelor.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Amenzi de până la 3.000 de lei pentru turiștii care intră în apă pe steag roșu. Ce prevede noul proiect

Turiștii care ignoră steagul roșu și intră în mare atunci când scăldatul este interzis ar putea primi amenzi de până […] Citește!

Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: afacerile au scăzut cu 16% în prima jumătate a anului

Industria jocurilor de noroc traversează o perioadă de scădere. Cifra de afaceri din jocuri de noroc și alte activități recreative […] Citește!

Soldat gradat profesionist arestat preventiv după ce ar fi agresat trei minore

Un bărbat de 27 de ani, soldat gradat profesionist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru viol și […] Citește!

Șapte tineri, reținuți la Brașov într-un dosar de trafic de canabis. Cel mai mic are 15 ani

Șapte tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT Brașov într-un dosar […] Citește!

România, la coada Europei în privința finanțării educației: cât de mare este diferența față de celelalte state

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea cheltuielilor publice pentru educație în Produsul […] Citește!

Floarea de stâncă revine la Rucăr de sărbătoarea comunei „Expopastoralis”

Grădina Publică și strada Pieței din Rucăr sunt locațiile în care se va ține ediția din acest an a manifestării […] Citește!

Deputatul Tudor Ionescu despre legea salarizării: „Este o lege care a scos oamenii în stradă…”

Legea salarizării ține în tensiune societatea românească în această perioadă, mai ales pe salariații din sectorul bugetar, dar, evident, și […] Citește!

A murit avocata Claudia David

Baroul Argeș a transmis condoleanțe familiei, cunoscuților și colegilor in urma pierderii avocatei Claudia David, decanul Baroului Hunedoara. "Cu profundă […] Citește!

Programul Cupei României Betano! FC Argeş şi FCSB fac parte din aceeaşi grupă!

Astăzi, în cadrul unui eveniment special organizat de Federația Română de Fotbal la hotelul Marriott din București, a avut loc […] Citește!

Nicușor Dan merge la ONU. Discurs la New York și susținere pentru candidatura lui Dacian Cioloș

Președintele Nicușor Dan va conduce delegația României la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU și va susține […] Citește!

Bolojan despre salariile bugetarilor: Nu putem crește cu mult mai mult decât economia noastră poate suporta

Premierul interimar Ilie Bolojan avertizează că noua Lege a salarizării trebuie construită în limitele pe care economia și bugetul României le […] Citește!

Noua lege a salarizării: angajații de la casele de pensii amenință cu blocarea activității 

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii își exprimă profunda nemulțumire față de forma actuală a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice și […] Citește!

Omul săptămânii

Theodor Proca

Opinie

Bursa

Când trei cărţi fac o trilogie

Din ediția tipărită

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!