Web Analytics
scris sâmbătă, 25.10.2025

Două persoane au murit în Munții Făgăraș. Au căzut sute de metri

Două persoane au murit în Munții Făgăraș. Au căzut sute de metri

Accident montan grav în Munții Făgăraș – zona Vârful Netedu. Sâmbătă, trei persoane au alunecat de pe versantul vestic al Vârfului Netedu, spre Valea Arpășelului. Una dintre acestea a reușit să se oprească, însă celelalte două au căzut câteva sute de metri pe pantă abruptă, suferind leziuni incompatibile cu viața.

Persoana aflată în viață a fost recuperată de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan, și transportată în siguranță la Bâlea Lac.

„La locul accidentului a coborât un salvator montan care a constatat decesul celorlalte două persoane. Din cauza terenului extrem de dificil și a condițiilor meteorologice, acestea nu au putut fi recuperate astăzi prin troliere. Operațiunea de recuperare va fi reluată mâine, atât terestru cât și aerian, în funcție de evoluția vremii”, a transmis Salvamont România.

Salvamontiștii au constata că persoanele implicate nu erau echipate corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă.

Momentan, salvatorii nu cunosc vârstele și alte date de identificare ale victimelor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită