Web Analytics
scris luni, 17.06.2019

Două anchete simultane la grădinița TIC PITIC din Mioveni

În urma apariției unor imagini în spațiul public, care făceau referire la o presupusă sustragere de alimente din grădinița TIC PITIC, aparatul de specialitate din cadrul Primăriei Mioveni și alți reprezentanți ai instituțiilor competente au demarat o anchetă pentru a clarifica situația. Anunţul vine chiar de la primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu care, precizează, pe Facebook că „După ce se vor elucida împrejurările care au condus la această situație, vor fi trase concluziile, iar în situația în care vor fi constatate abateri și încălcări ale legii, persoanele vinovate riscă să părăsească instituția.Imaginile care făceau referire la presupusa sustragere de alimente din grădinița respectivă au fost postate de pe un cont care s-a dovedit a fi fals și care între timp a fost dezactivat”.
Și Poliţia Mioveni efectuează cercetări in rem privind săvârşirea infracţiunii de furt. Oamenii legii au ridicat toate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere pentru a se stabili dacă se confirmă sau nu acuzațiile lansate în mediul virtual unde, imaginile au fost însoțite de mesajul „Cam aşa se fură mân­carea copiilor de la grădiniţa Tic Pitic Mioveni”.

Două anchete simultane la grădinița TIC PITIC din Mioveni

Grădiniţa cu Program Prelungit ,, Tic-Pitic” Mioveni a fost prima grădiniţă din judeţul Argeş care, ȋn anul 2006, a solicitat ȋnscrierea ȋn Programul Mondial de Educaţie pentru Mediu ,, ECO-SCHOOLS ”.
Unitatea a fost evaluată de-a lungul anilor de 6 ori obţinând calificativul ,,Excelent” , distincția ”STEAGUL VERDE”, statutul de ,,ECO-GRĂDINIŢĂ”, ȋmpreună cu diferite distincţii.
Ȋn cadrul acestui program copiii, părinţii şi comunitatea locală au conştientizat o serie de factori precum faptul că protejarea mediului este o prioritate a zilelor noastre, deşeurile trebuie colectate selectiv, trebuie redusă poluarea de orice, efectele nocive ale poluării sunt fatale pentru sănătatea lor şi a planetei, trebuie economisite apa şi energia electrică.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...