Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar, printr-o decizie luată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea este definitivă. Înalta Curte a motivat această decizie prin ”inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posibilă stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii”. În acest dosar au fost trimişi în judecată Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu.
Citește și: Cornel Dinu, internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias
”În majoritate, constată că procurorul nu a respectat obligaţia procedurală de a regulariza rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, ce fusese instituită cu caracter definitiv prin încheierea din 14 iunie 2024 pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1687/1/2022/a2”, se arată în minuta Înaltei Curţi.
ICCJ a explicat de ce a fost luată această decizie.
0 Comentarii