Săptămâna trecută, chef de chef la Cabana Cumpăna, cu șeful de la Silvic, don Armando de Chiriloiu, pe post de master șef. Inutil să mai aminitim că la paranghelie a participat disciplinată toată floarea silviculturii argeșene. Un fazan mai informat ne-a povestit cum că Don Armando Chiriloiu și-a exersat abilitățile de organizator punând la cale chiar şi o deplasare cu vaporașul pe lacul Vidraru, în speranța că vreunul din șefii PSD Argeș, pe care i-a invitat la eveniment, va scăpa în apă. N-a fost să fie pentru că principalul vizat, doctorul Dan Manu, a aflat din timp de la servicii de intențiile necurate ale lui don Armando și n-a mai venit la petrecere. Ba l-a convins și pe președintele Șerban Valeca să nu dea curs invitației, că don Armando le întinde o capcană. În ceea ce-l privește pe Ion Mânzână, locul doi pe lista de „priorități” a lui Chiriloiu, acesta s-a aflat pe vaporaș, însă a fost imposibil de înecat. Unu, pentru că are meciuri multe în picioare împotriva rechinilor gen Chiriloiu (deși unii suțin că don Armando e doar un murgoi) și, doi, pentru că știe să înoate încă de când făcea echipă cu Vadim împotriva mafiei din pădurile patriei. Prin urmare, Mânzână a fost greu de ucis de monștrii marini din lacul Vidraru, tocmiți de șeful de la Silvic. Așa că don Armando a avut la un moment dat instinctul de prădător să sacrifice neapărat pe cineva și s-a gândit la fostul prefect Mihai Oprescu. Două lucruri, însă, l-au oprit. Primul, că Oprescu s-a lipit tot timpul, ca un cățeluș de pluș, de Nelu Mânzână și, doi, s-a gândit că mai are încă nevoie de fostul prefect (ca fost președinte al Comisiei Județene de Fond Funciar și depozitar al informații valoroase) în meciul pe viață și pe moarte pe care-l duce, de ani de zile, cu pantera Gogu Davidescu. Revenind la cheful de la Cumpăna, nimeni n-a avut la final nicio cumpănă. Invitații, inclusiv cei din țară și de la minister, au fost stropiți din belșug cu vin roșu – puterea ursului brun de Transfăgărășan – și au fost omeniți cu pastramă de căprioară împușcată, probabil, de către deputatul Radu Vasilică.
(ELECTRO-CUTARE)
Preot piteştean, către enoriaşi: „Oare voi nu veniţi la cerşit când luaţi libere necuvenite?”
Potrivit tradiției, slujba numită ”Sfințirea cea Mare a Apei” se face în ajunul și în ziua de...
0 Comentarii