Web Analytics
scris vineri, 12.01.2024

Doi poliţişti din Argeş şi-au dat funcţia pentru o şpagă de aproape 700 de lei

În timpul unui control de rutină, doi polițiști de la IPJ Argeș au descoperit că o mașină avea numere de înmatriculare expirate, dar au decis să închidă ochii pentru o șpagă de 100 de euro și 200 de lei. La finalul lui 2023, Curtea de Apel Pitești a dat sentința definitivă.
În 2020, polițiștii George Gabriel Bălășescu și Silviu Marian Loțan au fost trimiși în judecată pentru luare de mită şi instigare la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat. Fapta era din 18 septembrie 2016, când inculpații, în timpul serviciului, au oprit un șofer în Bradu, care conducea un autoturism cu număr provizoriu de înmatriculare fără valabilitate.

Doi poliţişti din Argeş şi-au dat funcţia pentru o şpagă de aproape 700 de lei

„Pentru a nu-i întocmi dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat au pretins şi primit suma de 100 de euro şi 200 lei. Totodată, în aceleaşi împrejurări, unul dintre inculpați a solicitat denunţătorului să mute autoturismul în locul de unde l-a condus iniţial, lucru pe care acesta l-a şi făcut ca urmare a instigării organului de poliție”, se arată într-un comunicat emis de DGA la acea vreme. Un martor le-a explicat polițiștilor că șoferul doar a vrut să îi arate cum funcționează mașina, el fiind un posibil cumpărător. Polițiștii i-au spus că nu avea voie să circule pe drumul public cu numerele expirate și că îi vor întocmi dosar penal la secție, dar nu au mai ajuns acolo. Alt martor, membru al familiei bărbatului oprit de polițiști, a povestit cum acesta s-a întors acasă și i-a cerut agitat 200 de lei pentru a-i înmâna echipajului de poliție parcat la 10-15 metri de casă. A ieșit după el și a văzut cum bărbatul a înmânat suma de bani pe geamul portierei, iar polițistul a luat banii, după cum se arată în motivarea sentinței.

Pe 24 martie 2022, Tribunalul Argeș i-a condamnat pe cei doi inculpați la 4 ani închisoare pentru luare de mită. Iar pe George Gabriel Bălășescu l-a condamnat și la 1 an închisoare pentru instigare la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, rezultând pedeapsa finală de 4 ani şi 4 luni închisoare.
Au contestat decizia, iar, pe 7 martie 2023, Curtea de Apel Pitești a respins apelul lui Silviu Marian Loțan, dar a admis apelul celuilalt inculpat. Rejudecând, a înlăturat condamnarea inculpatului Bălăşescu George Gabriel, însă doar pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia pentru aceeași infracțiune, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, dar a menținut în rest dispoziţiile sentinţei.
Înainte de Crăciun, pe 20 decembrie 2023, Curtea de Apel Pitești a respins definitiv constestația în anulare formulată de Silviu Marian Loțan, aflat în Penitenciarul Craiova. Amintim că George Gabriel Bălășescu a mai fost condamnat în august 2023, în primă instanță, la cinci ani închisoare, într-o altă cauză, pentru trafic de influență (fapte din 2017 și 2018).

Citește și Din nou mare scandal la Biblioteca Judeţeană! Managerul Mihaela Voinicu, acuzată de o salariată că a picat-o „în bătaie de joc” la examenul de promovare!

Citește și Panică la Şcoala nr. 5 Piteşti! Directoarea a chemat Poliţia pentru un profesor turbulent

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită