Web Analytics
scris miercuri, 02.11.2022

Doi bărbați încătușați pentru violare de domiciliu, amenințări și violențe

Pe 1 noiembrie, polițiștii din Călinești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și distrugere, și au reținut doi barbați, de 30 de ani, din Dobrești și, respectiv, de 33 de ani, din Ștefănești.

Doi bărbați încătușați pentru violare de domiciliu, amenințări și violențe

Citește și: Furt calificat: la 16 ani, a sustras o borsetă cu bani, bijuterii și ceasuri. Poliția l-a reținut

Ce s-a întâmplat? Din cercetări Poliția a stabilit că, în seara zilei de 30 octombrie, cei doi ar fi avut un conflict cu un bărbat de 49 de ani, din Dobrești, pe care l-ar fi lovit. În plus, cei în cauză ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței acestuia, unde au spart un geam și au proferat amenințări – după cum precizează biroul de presă al IPJ Argeș.

După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...