Web Analytics

articol scris vineri, 05 iulie 2024

Doi bărbați grav răniți, după ce s-a rupt cablul telescaunului din Parâng și au căzut de la înălțime

Doi bărbați au fost răniți grav, vineri, după ce un cablu al telescaunului din Parâng s-a rupt și aceștia au căzut de la înălțime. Accidentul s-a produs între primii doi piloni ai instalației de transport pe cablu.

Este vorba despre doi muncitori care făceau lucrări de mentenanţă la telescaun, iar în timp ce se deplasau cu acesta, s-a rupt cablul de tractare şi cei doi bărbaţi au căzut de la o înălţime de circa opt metri. „Din primele verificări, se pare că cei doi bărbaţi efectuau lucrări de mentenanţă la telescaunul Parâng, aflându-se în deplasare cu telescaunul, moment in care s-a rupt cablul de tractare, aceştia căzând pe sol, de la o înălţime de aproximativ 7-8 metri", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Citește și: Femeie găsită fără suflare într-un hotel din Pitești

„Doi bărbați au fost răniți grav în urma căderii de la înălțime din telescaunul din Parâng.  Accidentul, care a avut loc cu puțin timp înainte de ora 12:00, s-a produs între primii 2 piloni ai instalației de transport pe cablu.  La sosirea salvatorilor, cele două persoane erau conștiente, dar prezentau multiple traumatisme”, a transmis și ISU Hunedoara. Echipajele medicale ale SMURD și S.A.J. le-au acordat primul ajutor calificat. O primă victimă se află în drum spre UPU Petroșani, iar cea de-a doua se află încă la locul accidentului și i se acordă asistență medicală. La intervenție au participat și salvamontiștii din Parâng.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Zdrobire, demolare! România, în genunchi!”. Presa din Polonia, despre naționala lui Hagi

Presa din Polonia, în extaz după ce România a fost umilită la Varșovia în Liga Națiunilor! Cuvinte nemiloase la adresa […] Citește!

Polonia – România 6-0. Dezastru total!

Polonia - România a fost un nou meci de foc pentru elevii lui Gică Hagi. Confruntarea din etapa a 3-a […] Citește!

Românii care merg în Germania trebuie să știe: controalele la frontiere continuă până în martie 2027

Germania menține controalele la frontierele sale terestre pentru încă șase luni, măsura fiind prelungită până la 15 martie 2027. Ministerul […] Citește!

Statul ridică dobânzile la FIDELIS: până la 7,75% în lei și 6,60% în euro în noua ofertă

Ministerul Finanțelor vine în octombrie cu dobânzi mai mari pentru toate cele șapte emisiuni de titluri de stat FIDELIS. Cea […] Citește!

Petrolul se prăbușește sub 100 de dolari pe baril. Europa pregătește o măsură care ar putea calma piața

Prețurile petrolului au coborât puternic vineri, după apariția informațiilor potrivit cărora statele europene analizează scoaterea pe piață a unor cantități […] Citește!

Fetiță de 9 ani, obligată să cerșească pentru bani. Mama sa, arestată preventiv în Maramureș

O femeie de 25 de ani din Maramureș a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectată că și-ar […] Citește!

Programul etapei a 12-a din SuperLiga. Când se dispută Universitatea Cluj – FC Argeş

Deși campionatul este deocamdată întrerupt pentru a face loc meciurilor echipelor naționale, LPF a stabilit programul pentru etapa a 12-a […] Citește!

Presa poloneză desfiinţează fotbalul românesc: „Au rămas ruinele”

Presa din Polonia a făcut o analiză dură a fotbalului românesc înaintea întâlnirii din Liga Națiunilor dintre cele două reprezentative […] Citește!

Mașinile poluante, interzise treptat în București. În 6 ani, restricții și pentru Euro 6

Bucureștiul pregătește noi restricții pentru mașinile poluante. Primarul general Ciprian Ciucu anunță un plan prin care autoturismele foarte vechi ar […] Citește!

Florin Prunea, premoniție sumbră: „Hagi pleacă 100%!”

România joacă vineri, 2 octombrie, cel de-al treilea meci din Nations League, în deplasare, cu Polonia. Florin Prunea a lansat […] Citește!

Doliu în fotbalul românesc: Corneliu Costinescu a murit chiar de ziua sa

Federația Română de Fotbal anunță decesul lui Corneliu Costinescu, fost vicepreședinte al forului și unul dintre cei mai longevivi conducători […] Citește!

Autostrada Sibiu-Pitești se închide, timp de 3 luni, între Sibiu și Boița. Traficul va fi deviat pe Valea Oltului

Autostrada Sibiu-Pitești se închide, începând de luni, 5 octombrie, pe lotul 1, între Sibiu și Boița. Restricția va fi menținută […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

Despre vremuri triste, cu sărbători pentru alegători

Din ediția tipărită

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!