Sâmbătă, 16 august, al doilea contingent format din 40 de pompieri români a ajuns în Grecia pentru a schimba efectivele care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene la stingerea incendiilor și la monitorizarea zonelor cu risc din estul Atenei.
Citește și: Sinucidere în Argeș. Un bătrân s-a aruncat în fața trenului
La această misiune, din cadrul ISU Argeș participă un ofițer și un subofițer – potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș din sursă IGSU.
Primul contingent, compus tot din 40 de pompieri, se va întoarce în țară după ce va preda colegilor nou veniți mijloacele tehnice dislocate pe teritoriul elen (două autospeciale de stingere a incendiilor de pădure cu capacitatea de 3.000 litri, o autospecială de 4.000 litri, una de capacitate mare, de 10.000 litri, o cisternă de 30.000 litri, o autospecială pentru intervenții rapide de 200 litri, o autospecială de comunicații radio pe unde scurte, un microbuz și un camion cu container), mai arată sursa citată.
În ultimele 15 zile, cei 40 de pompieri români aflați în Grecia au participat la stingerea incendiilor izbucnite în mai multe zone ale regiunii Attica de Est (Megara, Neos Voutzas, Palaia Fokaia, Charvalo) și au participat la activități de cunoaștere a terenului și a condițiilor specifice intervențiilor, prin patrule în ariile cu risc ridicat de incendiu.
„Aceste demersuri au întărit capacitatea noastră de reacție și nivelul de pregătire pentru gestionarea situațiilor de urgență care pot pune în pericol vieți și bunuri. Totodată, pompierii au luat parte la sesiuni de instruire și exerciții comune cu echipele elene, punând accent pe elementele esențiale ale unei intervenții prompte și eficiente în cazul incendiilor” – se mai arată în comunicatul IGSU.
0 Comentarii