Web Analytics

DNA a făcut publice acuzaţiile în noul dosar al preşedintelui CJ

de | 13.09.2012 10:08 | Dezvăluiri

# Preşedintele Nicolescu şi încă 11 persoane, puse sub învinuire. Ieri, imediat după audieri, procurorii DNA Pitești au început urmărirea penală față de președintele Consiliului Județean Argeș și alte 11 persoane învinuite într-un dosar de corupție în care se vorbește de un prejudiciu  de circa 1,2 milioane euro.  Redăm în continuare conținutul comunicatului de presă dat publicității ieri de către structura centrală a DNA și care conține învinuirile aduse următoarelor persoane:

1. NICOLESCU CONSTANTIN, președinte al Consiliului Județean Argeș, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, ambele în formă continuată; luare de mită; fals intelectual în formă continuată;
2. OPRESCU CORNELIU, primar (la data săvârșirii faptelor) al comunei Căteasca, județul Argeș, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave; fals intelectual;
3. MERCEA CODRUŢA-LAVINIA, funcționar public în cadrul CJ Argeș, membru al comisiei de evaluare a ofertelor, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; fals intelectual și uz de fals;
4. NICOARĂ MIHAIL-GABRIEL, funcționar public în cadrul CJ Argeș, membru al comisiei de evaluare, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată;
5. PINTILIE IULIANA MIOARA și BOCIOACĂ SABINA-ELENA, funcționari publici în cadrul CJ Argeș, membri ai comisiei de evaluare, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată;
7. FLORESCU AURELIA-MIRELA, DOBRE CRISTINA, STANCU OLGA, funcționari publici în cadrul CJ Argeș, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial;
10. PLETOIU ECATERINA, reprezentantă a SC PROIECT INFRA 2005 SRL Pitești, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
11. DIDEA IONEL, notar public în cadrul Biroului Notarului Public „DIDEA IONEL” din municipiul Pitești, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de fals intelectual;
12. DOBRE GRIGORE, asociat și administrator la SC ZEUS S.A. Pitești, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată; dare de mită, fals intelectual în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată;

Anchetatorii vorbesc de un prejudiciu de 1,2 milioane de euro

În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii martie 2009 Consiliul Județean Argeș, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de achiziție publică prin licitație deschisă ce avea ca obiect reabilitarea unui pod (localitatea Căteasca) afectat de inundații.
Fondurile respective proveneau din accesarea unui proiect finanțat din fonduri PHARE destinat strict reabilitării obiectivelor de infrastructură rutieră și de mediu afectate de inundațiile din perioada aprilie – mai și iulie – august 2005. Pentru a accesa banii europeni, funcționari din cadrul CJ Argeș au atestat în cererea de finanțare, în mod nereal, că respectivele poduri fuseseră afectate de inundații, deși ele fuseseră avariate anterior, așadar nu erau eligibile pentru proiectul respectiv. Cererea de finanțare a fost semnată de învinuiții Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș și de primarul comunei Căteasca, Oprescu Corneliu.
În pofida aspectelor nereale consemnate în cererea de finanțare, în anul 2006 a fost încheiat respectivul contract de finanțare, existând indicii că beneficiarul, Consiliul Județean Argeș, a primit pe nedrept suma totală de 1.224.083,64 euro cu titlu de finanțare nerambursabilă de tip PHARE.
În cursul anului 2009, în urma licitației organizate de Consiliul Județean Argeș, contractul de reabilitare a podului a fost atribuit, în mod nelegal, societății comerciale ZEUS S.A., în condițiile în care inițial, câștigătoare a licitației fusese declarată o altă societate, înlăturată ulterior, în mod arbitrar, de comisia de evaluare, după reluarea procedurii dispusă de Constantin Nicolescu.
Societatea înlăturată se prezentase cu o ofertă financiară mai bună, respectiv cu 3.779.787,8 lei mai mică, sumă ce reprezintă prejudiciu în dauna CJ Argeș.
Lucrările de construcție au fost executate de către SC ZEUS S.A. și SC DRACONES CONSTRUCT GRUP SRL Pitești, cea din urmă având ca asociat un afin al președintelui Consiliului Județean Argeș, respectiv ginerele acestuia. Mai mult, furnizor de bunuri pentru construcția lucrării era SC SETRO METAL GROUP SA Câmpulung, firmă controlată de asemenea, de o rudă apropiată a președintelui Consiliului Județean Argeș,
Pe baza unor înscrisuri falsificate, în cadrul unei proceduri de achiziție complet falsificate, în cursul lunii iunie 2010, Consiliul Județean Argeș a atribuit aceleiași firme, SC ZEUS S.A, un contract în valoare de 4.973.065,75 lei, pentru presupuse lucrări suplimentare la același pod care, în realitate nu se mai justificau, fiind executate anterior, în luna martie 2010.
În cursul anului 2009, Nicolescu Constantin a primit cu titlu de mită de la Dobre Grigore, acționar majoritar și administrator al SC ZEUS S.A., un spațiu comercial situat în municipiul Pitești, în suprafață de peste 300 mp, în valoare de 447.000 lei. Pentru a disimula infracțiunea de corupție, la data de 23 martie 2009, la Biroul Notarului Public Didea Ionel a fost încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare.
Atât în cursul procedurii de licitație publică, dar și în faza de derulare a contractului au fost falsificate mai multe înscrisuri ( dispoziții de șantier, referate de necesitate, procese verbale etc).
La data de 11 septembrie 2012, celor 12 învinuiți li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Față de următorii învinuiți: Mercea Codruța-Lavinia, Nicoară Mihail-Gabriel, Pintilie Iuliana Mioara, Bocioacă Sabina-Elena, Florescu Aurelia-Mirela, Dobre Cristina, Stancu Olga procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile, iar față de Pletoiu Ecaterina și Dobre Grigore măsura obligării de a nu părăsi țara pentru 30 de zile.

Notă: intertitlul aparţine redacţiei

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii