Web Analytics

articol scris marți, 16 septembrie 2025

Dispozitive medicale moderne pentru copiii și adulții cu dizabilități din Argeș

Peste 100 de persoane cu dizabilități din Argeș vor beneficia de e-vouchere pentru achiziționarea de dispozitive medicale noi, în urma implementării proiectului „Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces - TECH ASSIST”. Acesta este un proiect derulat la nivel național de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social+.

4.307 beneficiari - copii și adulți, la nivel național

Obiectul general al proiectului constă în creșterea incluziunii socio-economice a persoanelor cu dizabilități prin asigurarea unor condiții de viață cât mai independentă.

Grupul țintă final va fi format din 4.307 beneficiari (copii și adulți) la nivel național, pentru care mediul social, neadaptat deficienţelor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate ale acestora, le împiedică sau le limitează accesul la șanse egale privind incluziunea socială.

În cadrul proiectului se vor acorda 4.307 e-vouchere pentru achiziția de tehnologie asistivă și de acces, în valoare de maxim 39.900 lei/e-voucher acordat.

Înscrierea în cadrul proiectului este determinată de anumite condiții de eligibilitate. Pentru copiii cu dizabilități, acestea sunt:

(1) au domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
(2) sunt încadrați în grad de handicap, cu certificat valabil la data înscrierii în grupul țintă, eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului județeană sau locală a sectorului municipiului București, și anexa acestuia;
(3) sunt reprezentați legal de părinți sau tutori care depun documentația necesară;
(4) nu au beneficiat de finanțare pentru tehnologie asistivă și de acces, în ultimul an până la data înscrierii în grupul țintă, din fonduri publice/ europene/decontată CNAS pentru aceeași sub-clasă conform
Inventarului al Tehnologiilor Asistive și de Acces Recunoscute Internațional, cu Evidențierea Disponibilității
pe Piața Națională (clasificarea ISO 9999:2022), cu excepția persoanelor care suferă de deficiențe bilaterale,
pentru care s-a decontat un singur produs/dispozitiv, dar care însă nu acoperă complet nevoia bilaterală a
solicitantului;
(5) nu au beneficiat de subvenționarea dobânzii de la bugetul de stat pentru achiziționarea unui dispozitiv asistiv și de acces pentru aceeași sub-clasă conform clasificării ISO 9999:2022.

Citește și Elevii din Oarja, învățați cum să reacționeze la cutremur

Condiții de eligibilitate pentru persoanele adulte cu dizabilități:

(1) au domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
(2) dețin certificat de încadrare în grad de handicap, valabil la data înscrierii în grupul țintă, eliberat de comisiile de evaluare complexă județene sau locale ale sectoarelor municipiului București, sau decizie de
încadrare în grad de handicap, eliberată de Comisia superioară de încadrare în grad de handicap din cadrul ANPDPD, împreună cu actele doveditoare ale calității de reprezentant legal, acolo unde este cazul, și anexa
acestuia;
(3) nu au beneficiat de finanțare pentru tehnologie asistivă și de acces, în ultimii trei ani, din fonduri
publice/ europene/decontată CNAS pentru aceeași sub-clasă conform Inventarului al Tehnologiilor Asistive
și de Acces Recunoscute Internațional, cu Evidențierea Disponibilității pe Piața Națională (clasificarea ISO
9999:2022), cu excepția persoanelor care suferă de deficiențe bilaterale, pentru care s-a decontat un singur
produs/dispozitiv, dar care însă nu acoperă complet nevoia bilaterală a solicitantului;
(4) nu au beneficiat de subvenționarea dobânzii de la bugetul de stat pentru achiziționarea unui dispozitiv asistiv și de acces pentru aceeași sub-clasă conform clasificării ISO 9999:2022.

Pagina de Facebook a proiectului:
https://www.facebook.com/tehnologiiasistive
Pagina Web a proiectului:
https://anpd.gov.ro/web/proiecte/proiecte-europene/incluziune-sociala-apersoanelor-cu-dizabilitati/

Durata de implementare a proiectului: 36 de luni, în perioada 01.09.2024 – 31.08.2027. Valoarea totală a proiectului este de 210.418.797,50 lei, din care cofinanțare din partea Uniunii Europene: 151.744.808,90 lei.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Percheziții la Primăria Cincu în dosarul capelei mortuare de 930.000 de lei. Suspiciuni de abuz în serviciu

Polițiștii și procurorii fac, marți, 15 septembrie, zece percheziții în județele Brașov și Sibiu, într-un dosar de abuz în serviciu […] Citește!

cazinouri-nume-istorie

Cazinouri din România care poartă numele unor nume celebre din istorie și mitologie

Un nume de cazino poate spune mai multe despre un brand decât pare la prima vedere. Unele companii aleg denumiri […] Citește!

Clinica SalvaDent se extinde și la Mioveni

*Deschiderea e pe 16 septembrie, iar pe 17 și 18 septembrie, pacienții vor face cunoștință cu echipa clinicii în cadrul […] Citește!

Bărbat de 31 de ani, lovit de tramvai în Capitală. S-ar fi împiedicat în timp ce traversa prin loc nepermis

Un cetățean străin, în vârstă de 31 de ani, a ajuns la spital după ce a fost lovit de un […] Citește!

Judecătoare exclusă din magistratură după ce a amânat pronunțarea în 387 de dosare, unele cu până la 381 de zile

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins luni recursul formulat de judecătoarea Daniela Marilena Stoica împotriva deciziei Consiliului Superior […] Citește!

bnr

Mugur Isărescu: Imprimeria BNR este pregătită să tipărească bancnote euro când România va îndeplini condițiile

Imprimeria Băncii Naționale a României este pregătită să tipărească bancnote euro atunci când România va îndeplini condițiile pentru adoptarea monedei […] Citește!

România, victorie cu Turcia și calificare în optimile Campionatului European de volei

Naționala masculină de volei a României a învins Turcia cu 3-1 și și-a asigurat calificarea în optimile Campionatului European 2026. […] Citește!

Investiție uriașă la Cugir: Uzina Mecanică a semnat un contract de 54 de milioane de euro pentru muniție NATO

Uzina Mecanică Cugir a făcut un nou pas în proiectul de modernizare a producției de muniție la standarde NATO. Compania […] Citește!

Boom în construcția de locuințe: peste 31.000 de case și apartamente au fost finalizate în șase luni

România a înregistrat o creștere importantă a numărului de locuințe finalizate în prima jumătate a anului 2026. Aproape 32.000 de […] Citește!

Peste 220.000 de ucraineni au primit protecție temporară în România. Câte cereri de azil au fost depuse

România a înregistrat 223.808 beneficiari ai protecției temporare de la începutul conflictului din Ucraina și până la 31 august. Aproape […] Citește!

Aproape 11 milioane de lei, amenzi pentru firmele din energie în doar opt luni. ANRE a dat peste 1.000 de sancțiuni

Firmele din sectorul energetic au primit sancțiuni de aproape 11 milioane de lei în primele opt luni ale anului 2026. […] Citește!

Șomajul crește în România: 558.100 de persoane fără loc de muncă în trimestrul II din 2026

Piața muncii din România a înregistrat o deteriorare ușoară în trimestrul al doilea din 2026. Rata șomajului a urcat la […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!