Peste 100 de persoane cu dizabilități din Argeș vor beneficia de e-vouchere pentru achiziționarea de dispozitive medicale noi, în urma implementării proiectului „Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST”. Acesta este un proiect derulat la nivel național de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social+.
4.307 beneficiari – copii și adulți, la nivel național
Obiectul general al proiectului constă în creșterea incluziunii socio-economice a persoanelor cu dizabilități prin asigurarea unor condiții de viață cât mai independentă.
Grupul țintă final va fi format din 4.307 beneficiari (copii și adulți) la nivel național, pentru care mediul social, neadaptat deficienţelor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate ale acestora, le împiedică sau le limitează accesul la șanse egale privind incluziunea socială.
În cadrul proiectului se vor acorda 4.307 e-vouchere pentru achiziția de tehnologie asistivă și de acces, în valoare de maxim 39.900 lei/e-voucher acordat.

Înscrierea în cadrul proiectului este determinată de anumite condiții de eligibilitate. Pentru copiii cu dizabilități, acestea sunt:
(1) au domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
(2) sunt încadrați în grad de handicap, cu certificat valabil la data înscrierii în grupul țintă, eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului județeană sau locală a sectorului municipiului București, și anexa acestuia;
(3) sunt reprezentați legal de părinți sau tutori care depun documentația necesară;
(4) nu au beneficiat de finanțare pentru tehnologie asistivă și de acces, în ultimul an până la data înscrierii în grupul țintă, din fonduri publice/ europene/decontată CNAS pentru aceeași sub-clasă conform
Inventarului al Tehnologiilor Asistive și de Acces Recunoscute Internațional, cu Evidențierea Disponibilității
pe Piața Națională (clasificarea ISO 9999:2022), cu excepția persoanelor care suferă de deficiențe bilaterale,
pentru care s-a decontat un singur produs/dispozitiv, dar care însă nu acoperă complet nevoia bilaterală a
solicitantului;
(5) nu au beneficiat de subvenționarea dobânzii de la bugetul de stat pentru achiziționarea unui dispozitiv asistiv și de acces pentru aceeași sub-clasă conform clasificării ISO 9999:2022.
Citește și Elevii din Oarja, învățați cum să reacționeze la cutremur
Condiții de eligibilitate pentru persoanele adulte cu dizabilități:
(1) au domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
(2) dețin certificat de încadrare în grad de handicap, valabil la data înscrierii în grupul țintă, eliberat de comisiile de evaluare complexă județene sau locale ale sectoarelor municipiului București, sau decizie de
încadrare în grad de handicap, eliberată de Comisia superioară de încadrare în grad de handicap din cadrul ANPDPD, împreună cu actele doveditoare ale calității de reprezentant legal, acolo unde este cazul, și anexa
acestuia;
(3) nu au beneficiat de finanțare pentru tehnologie asistivă și de acces, în ultimii trei ani, din fonduri
publice/ europene/decontată CNAS pentru aceeași sub-clasă conform Inventarului al Tehnologiilor Asistive
și de Acces Recunoscute Internațional, cu Evidențierea Disponibilității pe Piața Națională (clasificarea ISO
9999:2022), cu excepția persoanelor care suferă de deficiențe bilaterale, pentru care s-a decontat un singur
produs/dispozitiv, dar care însă nu acoperă complet nevoia bilaterală a solicitantului;
(4) nu au beneficiat de subvenționarea dobânzii de la bugetul de stat pentru achiziționarea unui dispozitiv asistiv și de acces pentru aceeași sub-clasă conform clasificării ISO 9999:2022.
Pagina de Facebook a proiectului:
https://www.facebook.com/tehnologiiasistive
Pagina Web a proiectului:
https://anpd.gov.ro/web/proiecte/proiecte-europene/incluziune-sociala-apersoanelor-cu-dizabilitati/
Durata de implementare a proiectului: 36 de luni, în perioada 01.09.2024 – 31.08.2027. Valoarea totală a proiectului este de 210.418.797,50 lei, din care cofinanțare din partea Uniunii Europene: 151.744.808,90 lei.
0 Comentarii