Discuţii despre Visa Waiver vor avea loc, la Washington, în zilele următoare, între reprezentanţii Comisiei Europene, reprezentanţii Departamentului de Securitate Internă din Statele Unite şi reprezentanţii Ministerului de Interne al României, a anunţat ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, despre şansele României în privinţa accesului în programul Visa Waiver şi care este stadiul discuţiilor cu administraţia SUA pe acest subiect, în condiţiile în care autorităţile din Bulgaria au făcut un anunţ potrivit cărora ar urma să intre în curând în acest program.
„În SUA, la Washington, vor avea loc, în zilele următoare, discuţii tripartite între reprezentanţii Comisiei Europene, reprezentanţii Departamentului de Securitate Internă din SUA şi reprezentanţii Ministerului de Interne al României, pe de-o parte. Aceleaşi instituţii, europeană, americană şi reprezentanţii Bulgariei, pe de altă parte. Aceste două întâlniri tripartite, cu Bulgaria şi cu România, la care participă, aşadar, partea americană urmează să se deruleze. Nu există concluzii definitive în legătură cu şansele suplimentare ale Bulgariei de intrare în programul Visa Waiver în raport cu şansele noastre”, a declarat Emil Hurezeanu, citat de Agerpres
0 Comentarii