Web Analytics

articol scris joi, 15 august 2019

Directorul Oracle România acuzat de luare de mită, născut şi crescut la Piteşti

A făcut vălvă săptămâna trecută cazul lui Sorin Mîndruțescu, directorul general al Oracle România, acuzat de DNA că a luat mită peste 869.000 de euro de la parteneri de afaceri pentru a-i ajuta să câştige licitaţii organizate de instituţii ale statului. Puțini știu că Sorin Mîndruțescu este născut și crescut la Pitești și că unul dintre primele sale joburi a fost chiar la Pitești.

Foarte respectat în mediul de afaceri, Sorin Mîndruțescu deținea și funcții importante în Comitetul Reprezentanţilor şi în Comitetele Consultative ale Fondului Proprietatea (FP), funcții din care s-a retras după ce a fost pus sub acuzare de către procurorii anticorupție.
Sorin Mîndruţescu este acuzat că a luat mită de la parteneri de afaceri pentru a-i ajuta să câştige licitaţii organizate de instituţii ale statului. Faptele s-au petrecut pe vremea când şef al Fiscului era Sorin Blejnar, trimis în judecată în decembrie 2016 pentru mai multe fapte de corupţie, inclusiv implicarea sa în discounturile de 75% acordate de Oracle în schimbul unor şpăgi.
Sorin Mîndruţescu este acuzat de opt fapte de luare de mită. Suma totală pe care ar fi primit-o de la firme din domeniul IT este de peste 869.000 de euro.
”Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă şi primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situaţii, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013. Banii au fost primiţi fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăţi controlate de inculpat”, spun procurorii DNA.

„N-am fost un elev excepțional. Dar învățam la cel mai bun liceu din Argeș”

Într-un interviu acordat pentru „Adevărul” în acest an, Sorin Mîndruțescu a făcut mai multe referiri la perioada petrecută la Pitești: „N-am fost un elev excepţional. Dar învăţam la cel mai bun liceu din Argeş (n.red. – a absolvit Colegiul Naţional «I.C. Brătianu», fostul «Nicolae Bălcescu»), profilul mate-fizică. Era un sistem educaţional foarte selectiv, cu examene dure şi trebuia să învăţ”.
Și tot Sorin Mîndruțescu a spus că la Revoluția din decembrie 1989 a fost un fel de lider local la Pitești. ”Într-un fel, am prins Revoluţia între Bucureşti şi Piteşti – eu fiind piteştean. Am ajuns, în zilele alea, un fel de lider local pe acolo, alături de alţii. Am plecat spre Piteşti cu câteva zile înainte de Revoluţie, fără să am buletinul la mine. Asta e important, pentru că, în contextul în care toată lumea era suspectă de terorism şi eram legitimaţi, eu păream o ţintă clară. După ce a trecut tot scandalul din acele zile, am început să ne organizăm: după toată perioada aia de privaţiuni, primul lucru pe care l-am făcut a fost să verificăm cum stăm cu stocurile de alimente. Voiam să le asigurăm mâncare oamenilor. Şi ne-am mai dorit foarte mult să facem, în piaţa publică, primul brad de Crăciun pentru copiii din Piteşti”, își amintea Sorin Mîndruțescu.

Propus ca premier

Directorul general al Oracle România și-a început cariera profesională în radio, iar în perioada 1999-2000 a lucrat la Pitești ca director al sucursalei Argeș a Băncii Turco-Române.
Sorin Mîndruțescu a fost propus și ca premier. În 2011, presa a scris că acesta a fost în calcule pentru postul de premier în cazul demisiei lui Emil Boc. Născut pe 28 iulie 1969 la Pitești, Sorin Mîndruțescu este director general Oracle din 2008.

Distribuie!

0 Comentarii

Dublă campioană olimpică, în stare critică după ce a suferit arsuri grave într-un incendiu izbucnit în locuința sa

Maria Shurochkina, fostă înotătoare rusă în vârstă de 31 de ani și dublă campioană olimpică la înot sincron, a fost […] Citește!

Reacții după ce Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni a […] Citește!

Accident mortal pe DN13, la ieșirea din Brașov. Un bebeluș de trei luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Un bebeluș de numai trei luni a murit într-un accident rutier produs marți seară, 10 noiembrie 2026, pe DN13, la […] Citește!

CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole

Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!

Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor

TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!

Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia

Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!

Argeș. 10.270 de șomeri înregistrați la final de octombrie 2026. De unde provin

La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete