Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Arad, Caius Parpală, a fost reţinut de procurorii DNA, marţi, 25 octombrie, fiindcă ar fi primit mită 8.000 de lei de la administratorul unei firme pentru a-l scăpa de controale.

Citește și: Șocant: 1.349 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, anul trecut
Parpală ar fi primit mita prin intermediar, în două rânduri, a precizat DNA într-un comunicat de presă, conform Agerpres.
”În zilele de 24 august şi 3 octombrie 2022, suspectul Parpală Caius Mihai ar fi primit suma totală de 8.000 lei, prin intermediar, respectiv în mod direct, de la un administrator de societate comercială care activează în sectorul exploatării agregatelor minerale, pentru ca, în calitatea sa de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, să sprijine activitatea societăţii respective prin nedispunerea unor controale apte să constate, să stopeze şi să sancţioneze activităţile ilegale efectuate de aceasta”, se arată în comunicatul respective.
Directorul SGA Arad este cercetat pentru luare de mită în formă continuată, conform sursei citate.



0 Comentarii