Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a transmis un semnal de alarmă privind posibilitatea ca Rusia să intre în incapacitate de plată din cauza sancțiunilor severe impuse de SUA și aliații săi după invadarea Ucrainei. Întrebat dacă această criză financiară ar putea afecta întreaga lume, directorul FMI a explicat ce urmări ar putea avea, mai ales pentru statele vecine.
Citește și: Președintele Zelenski cere iar no-fly zone deasupra Ucrainei
Totodată, șefa FMI a avertizat, de asemenea, că atât războiul, cât și sancţiunile aspre impuse Rusiei au un impact negativ semnificativ asupra statelor vecine, acestea depinzând de livrările de energie din Rusia. Kristalina Georgieva a menționat că valul de refugiați este în acest moment comparabil cu cel din Al Doilea Război Mondial, în timp ce Rusia numeşte acţiunile sale din Ucraina o „operaţiune specială”, spune Agerpres. Șefa Fondului Monetar Internațional a explicat că în urma sancțiunior impuse Rusiei, țara nu mai are acces la resursele sale, ceea ce înseamnă că nu va mai dispune de buget necesar pentru a-și achita datoriile externe. Din această cauză, intrarea în incapacitatea de plată devine pe cât se poate de posibilă. Întrebată dacă acest lucru va da naștere unei crize financiare mondiale, Kristalina Georgieva a exclus această variantă, dând asigurări că momentan nu este cazul pentru așa ceva: „deocamdată nu”.
Citește și: Simona Bucura Oprescu, întâlnire cu Ambasadoarea Franței în România
0 Comentarii