Web Analytics
scris joi, 17.01.2013

Directorul Gelu Mujea de la Apă Canal a divorţat subit

# Mutare strategică sau simplu fapt de viaţă? # Contactat de noi, Mujea a spus: ”Nici nu confirm, nici nu infirm informația. Nu accept să se amestece cineva în viața mea”. # Directorul general mai spune și că n-are avere, răspuns la speculațiile că ar fi divorțat ca să se pună la adăpost de o o eventuală anchetă care l-ar putea viza. Ceea ce se vehicula încă de la sfârșitul anului trecut, anume faptul că Liviu Pătrașcu, patronul de la Foresta Curtea de Argeș, este în cărți pentru a conduce Consiliul de Administrație al SC Apă Canal 2000 SA Pitești, s-a și împlinit în primele zile ale lui 2013. Nici nu se terminaseră sarmalele de la masa de Revelion, că noii administratori ai operatorului județean de apă și canalizare, proaspăt consfințiți în funcții, s-au apucat de treabă și de luat decizii importante, printre care și cea de înscăunare a lui Pătrașcu în funcția de președinte al noului CA de la SC Apă Canal. O altă misiune relativ ingrată (deși sunt voci care susțin contrariul, că ar fi abil regizată) e îndepărtarea directorului general Gelu Mujea din toate funcțiile deținute în  SC Apă Canal, dar și de la ceilalți sateliți ai societății, lucru  care s-ar putea întâmpla în cursul acestui an.  Despre acest lucru, dar și despre o altă informație tare care circulă prin urbe, cum că directorul Mujea ar fi divorțat subit de soția sa,  am stat de vorbă chiar cu cel mai în măsură să facă lumină în acest caz. Prin urmare, directorul Gelu Mujea a acceptat să stea de vorbă cu Jurnalul, după o lungă perioadă de tăcere. Dincolo de răspunsurile diplomatice, am regăsit un Gelu Mujea, nu știm dacă înfrânt, dar în orice caz resemnat în fața  unei situații pe care nu o mai poate schimba, ba, mai mult decât atât, dornic să cadă la pace cu noul pol de putere ce a preluat frâiele conducerii SC Apă Canal, reprezentat de Liviu Pătrașcu. Elegant și sobru, așa cum de altfel îl știam, Gelu Mujea a părut ceva mai iritat doar în momentul în care l-am întrebat despre modificările din starea sa civilă.

„Mă bucur că Liviu Pătraşcu a venit în sistem!”

# Bună ziua, domnule director, voiam să stăm de vorbă despre noutățile care au apărut la societatea Apă Canal, pe care o conduceţi. Sunt câteva subiecte noi, pe care am dori să le comentați…
– Nu sunt subiecte noi, nu se întâmplă nimic deosebit…
# Mă refer la noua conducere a Consililului de Administrație și ceea ce dorește ea să facă, respectiv diminuarea salariilor directorilor, modificări la tarifele de apă și canal către populație… etc.  
– Președintele  Consiliului de Administrație face propuneri, așa este normal. Oricum, unele modificari, modificări de structură, erau deja pregătite pentru că se termină „Coeziunea” (Fondul de coeziune în domeniul infrastructurii de apă și apă uzată la nivelul județului Argeș, n.red.) și acest lucru se impunea.
# Ce părere aveți despre omul de afaceri Liviu Pătrașcu, noul președinte al Consiliului de Administrație de la SC Apă Canal 2000 SA Pitești?
– Eu nu mai puteam să fiu președintele Consiliului  de Administrație și era  puțin probabil ca, din punct de vedere legal, să pot fi și membru în CA. S-au făcut schimbări de regulament, ceea ce este normal. Mă bucur că Liviu Pătrașcu a venit în sistem. Eu am mai lucrat cu Liviu Pătrașcu și apreciez că știe ce să facă. Este omul potrivit la locul potrivit.      
# Știu că acest Consiliu de Administrație lucrează, în momentul de față, la un plan de administrare pe patru ani. Despre ce ar fi vorba?
– Consiliul de Administrație are o sarcină foarte clară. Chiar se lucrează. Planul de administrare este obligatoriu prin lege și este normal să îl întocmească. Aveam și înainte, dar se numea plan de afaceri.

”Am 60 de ani. Oricum trebuie să ies la pensie”

# Domnule director de ce se tot spune că se dorește neapărat schimbarea dumneavoastră de la vârful SC Apă Canal?
–  Știi câți ani am? Am 60 de ani. Şi să vină cineva să-mi spună că poate rezista la infernul ăsta,  la stresul din sistem… E normal că trebuie să vină cineva să conducă. Eu, în momentul în care am terminat ISPA, și acest moment nu e departe, am plecat. Oricum trebuie să ies la pensie… Și aș vrea să mai lămurim un lucru. Nu există conflicte în Apă Canal! Nu există conflicte în structură sau între directorul executiv și Consiliul de Administrație! Sunt informații transmise trucat și trunchiat.
# Haideți să  lămurim și problema legată de starea dumneavoastră civilă pentru că am auzit că ați fi divorțat. Este adevărat?
– Este o problemă personală! Chiar nu aveți treabă cu așa ceva! Este o problemă a unui om care face ce vrea și când vrea. Nu este problema dumneavoastră ce fac eu în casa mea!    
# Deci confirmați sau infirmați informația?
– Nici nu confirm, nici nu infirm! Nu accept să se amestece cineva în viața mea!
# Da, dar în situația unui divorț se poate interpreta, și exact asta se și întâmplă, că este o decizie formală, strategică și care, în cazul unei eventuale anchete ce ar putea lua  o turnură nefavorabilă,  executorii v-ar găsi fără avere, cedată soției sau ex-soției… Despre asta ce spuneți?
– Care avere? Eu nu am avere!

Averea directorului Gelu Mujea

În ceea ce privește averea sa, conform declarației de avere la momentul 17.09.2012, la depunerea mandatului de administrator, Gelu Mujea deținea următoarele bunuri:        
Un teren agricol la Teiu de 2,5 ha, aflat pe numele soției sale, Gheorghița Mujea, unul în  intravilan, în suprafață de un hectar, cumpărat de doamna   și unul de 6,5 ha, tot intravilan, la Stolnici, pe numele Gelu Mujea; un apartament de 98 mp, dobândit în 1977 și deținut de cei doi; bijuterii și pietre prețioase aflate în proprietatea familiei în valoare de 27. 000 lei, tablouri de 15.000 lei și obiecte de artă de 12.000 lei. De asemenea, în primul trimestru al anului 2012, familia a vândut o clădire și terenul aferent, în valoare de 35.000 de euro.
La capitolul conturi, Mujea se poate lăuda cu  un cont curent deschis în 2009, în care nu sunt decât 307,80 euro; un alt cont în lei, din 2006, cu valoarea la zi de 1.638,47, un cont cu dobândă la termen  în euro, în valoare de 35.508,60, un altul în lei, cu 20.466,96, și cel de al treilea, cu o sumă de 70.933 lei, precum și obligațiuni în valoare de 28.051 lei la o instituție financiară și  64.148 la o alta.  E drept că directorul general de la SC Apă Canal avea și credite la nivelul lui 2012, unul de 7.616 euro și un altul de 50.000 de lei.  
În privința veniturilor, a încasat un salariu anual ca director de 88.439 lei, iar ca administrator la Euro Construct Edilitar, de 16.023 lei, în timp ce  soția sa, Gheorghița Mujea, a obținut din salariu 10.858 lei.
Material realizat de Alina  Crângeanu


Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită