Frământările în interiorul și pe marginea Municipalului câmpulungean nu se potolesc, iar răspundul mult așteptat al revenirii și la tratarea patologiilor non-Covid se lasă așteptat. Managerul suspendat de două ori, Nicolae Alexe, a reușit până la urmă să se decidă și a atacat în instanță actul prin care a fost îndepărtat a doua oară de spital. De cealaltă parte, ca pârâți, se află primarul, Câmpulungul și Spitalul. Alexe a fost suspendat din funcție după ce Prefectura a contestat actele administrative prin care el a fost acceptat anul trecut ca manager al Municipalului.
Și un fost membru al Comitetului director al Spitalului se judecă acum cu unitatea medicală. Aida Cheche, cea care a demisionat din funcția de director de îngrijiri, cere Tribunalului Argeș anularea deciziei prin care a fost destituită. Și asta fiindcă, între timp, ea renunțase la demisie. Ambii reclamanți solicită și daune morale, și materiale.
C.I.B.

Sfatul psihologului. Demascarea psihopaţilor
Oamenii au fost de mult timp fascinați de psihopați, personajele apărând mereu în cărți,...
0 Comentarii