Constantin Schumacher, fost jucător și antrenor la FC Argeș, fost antrenor și la CS Mioveni, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ca jucător, a adunat cinci sezoane, 158 de meciuri și 29 de goluri înscrise în tricoul alb-violet. Și-a început cariera la Foresta Fălticeni (în orașul natal din Suceava), în liga a doua, și a evoluat pentru mai multe echipe importante din fotbalul românesc, precum FC Argeș, Rapid București, Universitatea Craiova, Gloria Bistrița și Ceahlăul Piatra Neamț.
În plan internațional, a jucat la trei cluburi: Chongqing Lifan (China), Volyn Luțk (Ucraina) și Anagennisi Giannitsa (Grecia). Cariera sa de antrenor a început la Juventus București, după care a continuat să colaboreze cu mai multe cluburi, printre care CSM Râmnicu Vâlcea, Oțelul Galați, FC Argeș, Petrolul Ploiești, Rapid București, CS Mioveni și CSC 1599 Șelimbăr.
„Joc de la șapte ani!”
Cum a început povestea ta în fotbal?
– La Fălticeni, orașul meu natal, acolo am început să joc, aveam 7 ani. Nu puteam face altceva pe vremea aceea, două lucruri erau de bază pentru copiii de vârsta mea: să mergem la școală și să dăm cu piciorul în minge. A venit un antrenor să caute copii talentați prin școli, m-a ales și așa am ajuns la CS Fălticeni, sub îndrumarea profesorului Cornel Anton. Am jucat la toate grupele de juniori, iar la 15 ani și jumătate am făcut pasul către echipa de seniori.
Știu că erai copil când ai ajuns la clubul din Trivale…
– Exact, aveam 16 ani și jumătate. FC Argeș era în serie cu Foresta Fălticeni, în liga secundă. A fost un meci direct, s-a terminat 1-1, iar eu am fost printre remarcați. După acel joc, am primit oferte de la Steaua și Dinamo, dar FC Argeș a fost mai rapidă atunci. Nu a fost deloc ușor să plec departe de casă. Nu din punct de vedere financiar mi-a fost dificil, pentru că voiam să joc fotbal, era o bucurie să evoluez la echipa mare a lui FC Argeș, era ceva incredibil pentru un copil ca mine. Cochetam și cu naționala de tineret, pregătită de Victor Pițurcă. Acesta îmi spunea mereu că, pentru a atinge obiective mărețe în viață, trebuie să faci niște sacrificii. Iar eu eram dispus să-i urmez sfatul. FC Argeș era în liga secundă, am venit în luna decembrie a anului 1993. Părinții mei habar nu aveau ce fac eu, am prins perioada cu cheia la gât. Ai mei munceau, eram responsabil de mic, știam ce am de făcut, nu stătea cineva după copiii de atunci. Acum, din păcate, părinții îi cocoloșesc pe cei mici.
„Amintiri sunt infinite, e greu să aleg un moment frumos”
Cum ai fost primit la FC Argeș?
– Cum nu se putea mai bine, vă spun sincer. Antrenor era nea Nelu Moldovan. Aici erau jucători de top, printre care Gabi Dumitru, Vasile Popa, Jean Barbu, Nelu Ceaușu, Bogdan Argeș Vintilă, regretatul Cornel Cristescu, Vali Năstase, Iulian Crivac, Dan Lăcustă, Cristi Negru, am avut privilegiul de a face parte dintr-o generație senzațională. Primul gol, de exemplu, l-am marcat împotriva Farului Constanța, am câștigat cu 2-1. În sezonul 1994 – 1995, am promovat cu FC Argeș în prima ligă. Îmi aduc aminte cu plăcere de colegii mei, de meciurile pe care le jucam, dar nu-i pot uita nici pe spectatori. Veneau la stadion peste 10 mii. Apoi, în scurt timp, FC Argeș a început să cocheteze și cu cupele europene, am avut o perioadă de vis. Amintiri sunt infinite, e greu să aleg un moment frumos, perioada petrecută la FC Argeș a fost memorabilă.
Ce a însemnat pentru tine FC Argeș?
– Enorm, a fost o rampă de lansare pentru fotbalul de performanță, pentru viața mea, viitorul meu, m-a adus în fotbalul de calitate, dându-mi șansa să joc la un alt nivel. După ce am jucat șase ani și jumătate la FC Argeș, am avut rezultate și în alte părți. Nu voi uita niciodată perioada petrecută la Pitești. Prima dată când am ajuns, locuiam într-o garsonieră pe Craiovei și parcurgeam drumul până la stadion pe jos, nu mergeam cu mașina, nici nu aveam. Așa am procedat un an și jumătate, până când mi-am cumpărat mașină, la vârsta de 18 ani. Eram un copil, nu le puteam cere jucătorilor consacrați să mă ia și pe mine cu mașina. Îmi era rușine…
Privind în spate, ai realizat multe lucruri în fotbal. Din punctul tău de vedere, există o rețetă a succesului?
– Munca și perseverența bat talentul. Dacă nu ești serios și nu muncești, nu ai cum să reușești, poți să ai talent cu carul. Eu am fost serios, concentrat mereu pe teren și la antrenamente, dar am fost înzestrat și cu darul de a fi foarte tehnic, loveam mingea cu ambele picioare, eram rapid.
Citește și Dincolo de gazon. Briana Briceag, mezina căpitanului FC Argeş, a împlinit un an
Citește și Dincolo de gazon. Elevul Mihai Roman era pasionat de gramatică
„Bunicii au vrut să mă ducă la poliție”
Ce-mi poți spune despre primii bani câștigați din fotbal?
– Voi povesti ceva memorabil pentru mine. Când am venit la FC Argeș, președintele clubului era domnul Mihai Georgescu. Acesta a venit la Fălticeni, acasă la mine, și le-a lăsat bunicilor 1 milion de lei, erau bani foarte mulți. Bunicul era plecat, iar când s-a întors și i-a văzut, a vrut să mă ducă la poliție, crezând că i-am furat de undeva. L-a liniștit bunica. Bunicul nu înțelegea ce pot face eu pentru a merita acei bani, habar nu aveau ai mei că joc fotbal… Știau doar că mă duc la antrenament, dar nu că practic fotbalul.
Schumi, spune-mi, te rog, ai încasat o palmă de la vreun antrenor?
– Da, de la domnul Ion Moldovan, câmd eram la FC Argeș. Atunci nu trebuia să comentezi la antrenamente, nu aveai voie să ieși din cuvântul antrenorului, el știa cel mai bine ce ți se potrivește. Eu cochetam cu lotul de tineret al României și, la un moment dat, nu jucam titular meci de meci, la FC Argeș, deoarece era concurență acerbă pe postul meu. A venit regretatul și inegalabilul Constantin Stroe și l-a întrebat pe domnul Moldovan de ce nu joc titular, având în vedere faptul că sunt la națională…
După ce a plecat domnul Stroe, a venit Ion Moldovan și mi-a dat un șut în fund încât am sărit trei metri. Mi-a spus răspicat: „Să nu mai vină nimeni să mă întrebe de ce nu joci tu… Clar? Când o să te pregătești și voi crede de cuviință că meriți, te voi introduce în teren! Până atunci, taci și pregătește-te!”.
Acum, dacă procedezi așa cu fotbaliștii, ești direct pe Instagram, pe Facebook. S-au schimbat multe; de exemplu, mergeam la sala de forță, iar pe vremea mea, noi aveam două haltere, nu aveam atâtea aparate. Dacă aș avea puterea de a schimba ceva la tinerii fotbaliști de astăzi, ar fi mentalitatea. Jucătorii de acum sunt mămoși, copiii nu știu ce înseamnă greutățile. Să pleci de acasă pe jos, pe vânt, pe furtună, pe zăpadă, să te pregătești câteva ore și apoi să te întorci…
Puștii care se visează fotbaliști trebuie să muncească mult mai mult. La școala mea de fotbal, am copii care vin doar șase luni să se pregătească, atunci când e cald, când e frig, stau acasă, se respectă. Când eram eu și mergeam la munte, în cantonament, nu aveam ghete, ne puneam celofan în picioare, două perechi de șosete, apoi tenișii. De unde aveam noi ghete cu care să alergăm prin zăpadă? Cei de acum nu au voie să răcească, se îmbolnăvesc, bieții de ei.
Acum, părinții își doresc mai mult decât copiii lor să devină fotbaliști. Cei mici trebuie să aibă dorința aceasta, nu părinții. Rolul părintelui este doar de a-și susține copilul.
O amintire plăcută legată de marele Dobrin ai?
– Da, am atâtea! L-am avut antrenor și îmi aduc aminte că jucam rummy, mai ales înainte de meciuri, iar domnul Dobrin era un om care nu dorea să piardă niciodată. Odată, cu două ore și ceva înainte de un joc pe care-l aveam acasă, ne-am apucat să jucăm rummy. Eu, nea Gicu Dobrin, Ceaușu, mai mulți colegi. La un moment dat, colegii nostri urcaseră în autocar pentru a pleca la stadion, iar noi jucam rummy în continuare. Fiind presați de timp și pentru a termina jocul și să câștige nea Gicu Dobrin, dădeam cărțile de la unul la altul, rapid, nu ne interesa altceva.
Ai o familie frumoasă, ești un familist convins. Ai două fiice minunate și o soție care te susține necondiționat…
– Da, sunt un om împlinit, Rayssa, fiica cea mare, are 24 de ani și lucrează în Elveția, iar mezina familiei, Maria, are cinci ani și jumătate, Visa, la un moment dat, că vrea să se facă fotbalistă. Nu am bătut-o niciodată. Dacă o mai aud că vrea la fotbal, atunci o bat… Acum e la gimnastică și îi place foarte mult. Am o soție foarte înțelegătoare, îmi este alături mereu, ne sprijinim reciproc.
Ai un regret?
– Că nu am jucat mai mult la echipa națională, am doar o singură apariție, pe vremea când era antrenor Anghel Iordănescu. Eu m-am transferat atunci în China și mi-a transmis că nu vrea jucători de acolo.
Citește și SuperLiga, etapa a 23-a. Când se dispută meciul Metaloglobus – FC Argeș
Citește și Dincolo de gazon! Vadim Raţă, mijlocaşul lui FC Argeş: „Mama şi tata au jucat şi ei fotbal”
0 Comentarii