Deși se confruntă cu deficit de oameni calificați, și activitatea pentru situații de urgență intră în restructurare
Strângerea curelei lovește și într-o activitate de care depinde însăși viața omului și bunurile acestuia. În urmă cu două săptămâni, pe 11 august 2025, la Stolnici a izbucnit un incendiu. Dacă pompierii nu interveneau la timp, întreaga comunitate era mistuită. Cu această ocazie, a ieșit la iveală faptul că mașina de la Stolnici, acolo unde era construită o remiză, va pleca la Izvoru, adică la vreo 50 de kilometri distanță. Iar acest lucru i-a speriat pe oamenii care spun că nu se mai simt protejați, ei și cei dragi lor.
Din comunitatea din Stolnici face parte și fosta judecătoare Florinița Ciorăscu. Aceasta se afla la casa părintească, acolo unde își are mama, atunci când, în apropiere, a izbucnit focul. A văzut flăcările și a sunat la 112. Până la venirea echipajelor de intervenție, a stropit cu două furtune gardurile, cu nădejdea că va ține focul departe, însă acesta se apropia cu viteză, mânat de vântul puternic. Noroc că pompierii erau în apropiere și au venit în câteva minute! Însă mutarea salvatorilor din comună îi îngrozește pe localnici.
Fosta judecătoare Florinița Ciorăscu: „Vă dați seama în ce pericol ne aflăm?!”
Florinița Ciorăscu: „Am înțeles că, de săptămâna viitoare, se mută stația de pompieri sau deja s-a mutat mai demult, că au cei de la Izvoru nevoie. Pompierii de la Stolnici se mută la Izvoru. Au venit acum, când a fost ultimul incendiu, de la Stolnici, pentru că nici cinci-șase minute nu au trecut, de când i-am anunțat. Acum se aude că pompierii de la Costești vor interveni în comuna noastră, deși Stolniciul deservea Lunca Corbului, Hârsești și Bârla, iar Costeștiul e mai aproape de Izvoru decât de noi. Sunt vreo 50 de kilometri de la Izvoru până la Stolnici”, mai spune fosta judecătoare de la Curtea de Apel Pitești.

Aceasta ne-a povestit despre coșmarul care s-a declanșat din senin, în ziua de 11 august: „La Stolnici am casa părintească. O am pe mama acolo. S-a întâmplat să fiu la ea, că dacă nu eram, se întâmpla o tragedie. Am văzut că ieșea un pic de fum și de abia am apucat să mă întreb ce s-o fi întâmplat, că instantaneu a luat foc. Bătea vântul și vegetația era foarte uscată pe un teren viran al cuiva care stă la București, acolo se aprinsese. Am sunat la 112, dar deja se auzeau sirenele, deci pompierii au fost foarte prompți. Atunci am aflat că, de săptămâna viitoare, pompierii din Stolnici vor pleca la Izvoru. Cu vreo trei săptămâni înainte, a luat foc și la baza de recepție, baza de cereale, care e la vreo patru case de noi. Vă dați seama în ce pericol ne aflăm?! Nu știu cum o fi cu împărțeala asta între noi și Izvoru, pentru că o mașină de pompieri, ca să facă față, trebuie să străbată maxim 15-20 de kilometri, pe normative, păi când mai ajunge la noi? Au fost nu știu câte incendii la noi, la Lunca Corbului, la Hârsești, la Bârla…
Am înțeles și eu de la vecinul că s-a aprins de la stâlpul de electricitate, de la două fire care s-au atins. Norocul nostru că a venit mașina de pompieri din apropiere, apoi, imediat, a apărut și a doua mașină. Pentru că altfel era dezastru, eu cred că ardea tot până la Cotmeana. În câteva minute a ars un teren de 600 mp, am stat cu furtunul pe gard, să nu vină flăcările pe mine. Când au venit pompierii, focul se apropiase de o magazie din lemn și de casa vecină. Vă rog să mă credeți, nu am văzut un incendiu manifestându-se cu o asemenea viteză! Am dat drumul la două furtune și am pus apa pe gard, dar nu făceam față dacă nu veneau pompierii”, ne-a mai povestit doamna Ciorăscu.
Ovidiu Alexandru: „În lipsa unei posibilități de intervenție promptă se poate ajunge la o catastrofă”
Un alt proprietar afectat de incendiu este juristul Ovidiu Alexandru a cărui curte a ars, iar limbile de foc au ajuns până la grinda casei. Acesta ne-a relatat: „Am înțeles că este o hotărâre mai veche și că mașina de pompieri urmează să fie transferată la Izvoru, iar atunci comuna Stolnici rămâne practic fără posibilitatea de intervenție imediată. Revenind la incendiul care mi-a afectat și mie curtea gospodăriei pe 11 august, lunea trecută… Eu nu locuiesc acolo, este un imobil moștenit și nu locuiește nimeni în el, însă din relatările vecinilor care au văzut ce s-a întâmplat a bătut vântul puternic și se pare că a fost o flamă la stâlpul din dreptul locului viran, lipit de proprietatea mea.

Au căzut scântei pe terenul respectiv, acolo era iarbă mare, uscăciune, și a izbucnit un incendiu care, din cauza vântului puternic, s-a extins extrem de iute. A ars cea mai mare suprafață din terenul viran și s-a întins, că așa era direcția vântului până la casă și a ars până lângă temelie. Pompierii au venit cam în 6-7 minute, prima mașină. Pentru că erau cei de acolo, din Stolnici. Au intervenit destul de prompt și au limitat proporțiile, că altfel luau foc casele. A afectat ușile și chiar până la scafă, până la partea lemnoasă a acoperișului. Atât de mari au fost flăcările. Acum nu știu care or fi concluziile pompierilor, au fost și cei de la Premier Energy aici, au deconectat firele în zona respectivă, au oprit alimentarea, că se puteau întâmpla alte nenorociri.
Trebuie să merg acum cu cererea la ei, să refacă branșamentele și alimentarea cu energie electrică Pe distanța a trei stîlpi a fost deconectat curentul. Pompierii au făcut două linii de stingere și au reușit să împiedice propagarea focului și la altă construcție care ar fi putut să ardă ca o torță pentru că era din lemn. Dacă îi mută tocmai la Izvoru, sunt vreo 50 de kilometri în această situație în mai puțin de 45 km o oră, nu ajung, situație în care arde tot.
Am înțeles că au mai fost incendii pe câmp, spre stația CFR Fâlfani și într-un sat, Vlășcuța, unde se pare că au fost afectate vreo 14 case în urma unui incendiu. Comuna Stolnici efectiv se întinde pe o distanță de vreo 6 -7 kilometri, cu casele una lângă alta și în lipsa unei posibilități de intervenție promptă se poate ajunge la o catastrofă. Nu înțeleg rațiunea pentru care stația de pompieri se mută și deservește o zonă mult mai mare!”

Citește și Haos în transportul judeţean de persoane, iar scandalul e gata să izbucnească la începerea şcolii!
Primarul comunei Stolnici, Sevastian Pupăză Roșu: „În momentul când va fi personal, echipajul va fi permanent la Stolnici”
Primarul comunei Stolnici, Sevastian Pupăză Roșu: „Stația nu s-a mutat, însă mașina de intervenție va sta două săptămâni la Stolnici, două săptămâni la Izvoru. E lipsă de personal. Mare parte din personal e în Grecia, au fost și în Moldova, la Broșteni și din acest motiv se va proceda așa, prin rotație. Dar nu s-a desființat detașamentul, în momentul când va fi personal, echipajul va fi permanent la Stolnici. Noi aparținem de compania de pompieri din Costești, cea care dirijează mașinile și personalul. Eu îi înțeleg și știu despre ce este vorba. Dacă eu nu aveam detașamentul acesta, dacă eu nu construiam o remiză și nu făceam act de comodat cu ISU, dacă nu mă implicam, nu aveam mașină la Stolnici. Așa cum nu au Lunca Corbului, Hârsești sau Bârla! Eu am făcut ceva la momentul respectiv ca să avem această mașină pe Valea Cotmenei și va rămâne aici, însă acum este o problemă cauzată de lipsă de personal. În momentul de față este un deficit de personal, asta este situația!”

Colonelul Alin Berevoescu, șeful ISU Argeș: „Avem un deficit de personal de 30%!”
Inspectorul șef ISU Argeș, col. Alin Berevoescu, ne-a declarat: „Nu este o noutate. Ele sunt două puncte distincte, la Stolnici și Izvoru, care vor funcționa alternativ. Tocmai din lipsa posibilității încadrării permanente cu personal al autospecialelor. Personalul existent în momentul de față nu ne permite încadrarea tuturor echipajelor de intervenție. Și atunci, incendiile nefiind planificate, o situație de urgență poate apărea oriunde și oricând. Nu închidem ambele puncte de lucru, ci le menținem într-un mod de lucru alternativ, ca și perioade. Până la urmă, niciuna dintre comunități nu trebuie să fie privată în totalitate de această posibilitate. Mai mult de atât, nu putem asigura personal pentru partea de intervenție. Situația s-ar putea modifica, facem o serie de analize să vedem cum putem suplimenta personalul însă în momentul de față deficitul în partea de personal operativ se apropie chiar de 30%. Deci deficitul de personal la nivelul întregului județ este destul de mare”.

Deși deficitul de personal nu este o noutate, activitatea de salvare intră și ea în restructurare. „Sunt în discuție planuri de reorganizare la nivel teritorial al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar asta nu aduce atingere părții operative, părții de intervenție. Chiar dacă conducerile din două sau din trei județe, că sunt mai multe variante luate în calcul, se vor unifica, adică două sau trei județe vor avea o comandă comună, partea operativă, ceea ce înseamnă intervenție în teren, nu va suferi modificări. În ipotezele aflate în discuție în momentul de față, Argeșul figurează ca și centru al unui inspectorat teritorial pentru situații de urgență, în forma Argeș și Vâlcea, sau Argeș și Dâmbovița sau Argeș, Dâmbovița și Teleorman, acestea sunt variantele vehiculate”, a mai afirmat col. Berevoescu, răspunzând întrebărilor noastre.
Citește și Cine este agresorul din Piteşti care a dat cu cuţitul în plină zi şi a comis şi alte fapte violente
0 Comentarii