# Dacă în cei cinci ani în care Scarlat (stânga) și Văsâi (dreapta) au făcut transportul public în Pitești subvenția plătită de Primărie a fost de 55,4 milioane lei, după excluderea lor subvenția a ajuns la… 123,3 milioane lei # Cine se face vinovat că bugetul Piteștiului suportă 69 milioane lei în plus?
Citește și TRIBUNALUL BUCUREȘTI A MOTIVAT SENTINȚA ÎN CAZUL CONDAMNĂRILOR DIN DOSARUL „PUBLITRANS”
Citește și Banca Transilvania vrea să vândă cele 40 de autobuze pe care DNA a pus sechestru în Dosarul Publitrans
Citește și Vişoiu l-a prins pe Scarlat, în momentul în care acesta a leşinat
Citește și Stenograme incendiare. Controlorii de la Publitrans şi-au înregistrat directorul în şedinţă
E de râs, dacă n-ar fi de plâns! Deși DNA le-a scos autobuzele de pe pe trasee firmelor CNCD și Girexim, părți în asocierea cu Publitrans ce a generat și celebrul dosar penal cu același nume, transportul public din Pitești nu ne costă mai puțin, ci mult mai mult. Adică dublu și ceva, dacă vă vine să credeți! Și de unde am aflat acest lucru?
Dintr-o cerere formulată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, adresată Primăriei Pitești de SC Girexim S.A, prin administratorul Constantin Nițu. Practic, administratorul Constantin Nițu a vrut să afle valoarea subvenției acordate către Publitrans în perioada 1.09.2010-31.08.2015, când firma sa era parte în celebra asociere, comparativ cu cea între 1.09.2015-31.08.2020, după ce Primăria Pitești a început să achite creditul la BERD pentru autobuzele care le-au înlocuit pe cele ale CNCD și Girexim. Astfel, din răspunsul semnat de directorul executiv al Direcției Servicii Publice și Achiziții, Dănuț Mihail Teodorescu, și înaintat șefului Biroului Monitorizare Servicii Publice, Elena Mirela Ciobanu, aflăm lucruri usturătoare pentru piteșteanul plătitor de taxe și impozite.
Anume că, dacă între 1.09.2010-31.08.2015, subvenția către Publitrans era de 55.490.744 lei, în perioada 1.09.2015-31.08.2020 a urcat până la… 123.312.044 lei. Adică de două ori și ceva, cât să cocoșeze bine bugetul Piteștiului. Iar întrebarea logică e următoarea: bine, bine, i-ați omorât și scos de pe trasee pe cei de la CNCD și Girexim, dar de ce, în loc să ne coste transportul public mai puțin, el ne costă mult mai mult?
Ce se întâmplă cu șoferii care au ITP-ul expirat, iar RAR are activitatea blocată. Ce fac polițiștii
Registrul Auto Român (RAR) s-a confruntat și vineri, 22 noiembrie, cu avaria sistemelor...
Cereti si o informare despre salariul mediu al angajatilor de la Publitrans in perioada 2010-2015
comparativ cu 2015-2020
si puneti cap la cap cele 2 informatii (salariul mediu si subventia).