Web Analytics
scris sâmbătă, 16.10.2021

Din ce cauză a murit adolescenta căreia i s-a făcut rău la liceul din Costești

Moartea Nicoletei, adolescenta care a căzut ca secerată în timp ce ce era la școală, la Liceul din Costești, a întristat.   Provenea dintr-o familie săracă, din comuna argeșeană Miroși și mai avea trei frați. Acuzase cefalee și o stare de greață cu o seară înaintea tragediei dar familia ei nu și-a dat seama ce are.  I s-a făcut rău în urmă cu două zile, la primele ore de curs și colegii au care găsit-o leșinată în baie  au cărat-o pe brațe până în sala de clasă unde au încercat să îi acorde primul ajutor chiar pe catedră, unde au așezat-o.

Din ce cauză a murit adolescenta căreia i s-a făcut rău la liceul din Costești

Citește și Tragedie în Costești. O elevă a murit la școală

Medicii de pe echipajul de salvare care au ajuns la fața locului în urma apelului de la 112 au încercat să o resusciteze timp de 55 de minute dar din păcate inima ei încetase să mai bată. Cadrele medicale au spus că nu prezenta simptome Covid. Iar primele concluzii în dosarul deschis de polițiști pentru aflarea acuzelor morții vorbesc despre un anevrism cerebral.Va înmormântată mâine, în comuna natală.

 

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Ultimele articole

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...